REPORTAJ/ Satul din România unde mai trăiesc doar doi oameni și care ascunde ceva unic în Europa (GALERIE FOTO)

REPORTAJ/ Satul din România unde mai trăiesc doar doi oameni și care ascunde ceva unic în Europa (GALERIE FOTO)

Toată lumea a auzit de Castelul Corvinilor din Hunedoara sau de stațiunea Cinciș – Cerna de pe malul lacului, care e un adevărat loc de distracție pe timpul verii, fiind un magnet pentru tineri și nu numai. Ceea ce mulți nu știu, este că aproape de aceste locuri se află un sat foarte interesant.

La aproximativ o oră de mers cu mașina de la lac, se deschide drumul către un loc deosebit, printre munți. Drumul de marmură este unicat în România, are o lungime de 10 kilometri și unește satul Alun cu Valea Pestișului. Casele din sat sunt impunătoare, fiind așezate pe fundația de marmură.

Ceea ce e foarte interesant este că în sat mai trăiesc doar doi oameni, un cioban și o bătrânică, despre care am aflat că locuiește chiar în capăt. Pe lângă aceștia, mai există câteva familii care au cumpărat căsuțe pe care le folosesc vara, pentru vacanță. Cu una din acestea am stat și noi de vorbă. În rest, satul e pustiu.

Cu toate acestea, chiar dacă satul e aproape părăsit, merită vizitat! Casele sunt frumoase și te simți ca într-un muzeu în aer liber.

Pe lângă case, în micul sat Alun se poate vizita cariera de marmură, care în trecut a fost exploatată de austrieci, apoi de frații italieni Roja. Aceștia aveau ateliere de prelucrare în Arad, dar aveau legături strânse și cu marmurăriile de la Cararra. Marmura de la Alun era căutată de artiști și de cioplitori în piatră. Chiar și acum mai sunt sculptori care o prețuiesc pentru granulația fină care permite o prelucrare mai ușoară, ni se explică pe un panou afișat la intrarea în sat.

De remarcat că de aici s-a extras marmură și pentru „Casa Poporului” din București. Din păcate însă, după Revoluție, cariera a fost abandonată.

După o mică plimbare printre case, ajungi și la Biserica din Marmură, unică în România, posibil chiar și în Europa. Ea a fost construită integral din marmură în anii ’30, la inițiativa preotului Roșu Petru.

Din păcate, acum este în mare parte a timpului închisă. Ea este îngrijită de câteva măicuțe, care deschid poarta turiștilor, însă nu stau mereu acolo. Noi nu am avut noroc și am putut s-o vedem doar din afară. Oricum, fotografiatul înăuntru este interzis.

În Alun se mai găsește și o bisericuță din lemn, care datează de aproape 300 de ani, din păcate și aceasta era încuiată. Lângă ea se află cimitirul satului.

Alun este un loc fascinant, care deși părăsit, este încântător. Natura și-a reintrat în drepturi și a înconjurat casele, odată, demult, locuite.

Foto: Anette Pătean

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.