DSP Arad atenționează. Apa din piscinele publice trebuie analizată de specialiști

DSP Arad atenționează. Apa din piscinele publice trebuie analizată de specialiști

Având în vedere creșterea temperaturilor în perioada următoare, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Arad le comunică operatorilor economici care dețin bazine de înot, piscine și băi publice că trebuie încheie contracte cu instituția pentru a putea preleva și analiza probele de apă conform legislației în vigoare.

„Monitorizarea apei din bazinele de înot, piscine și băi publice este obligatorie pentru păstrarea sănătății utilizatorilor. Scopul monitorizării este menținerea sub control a parametrilor bacteriologici și fizico-chimici ai apei, precum și furnizarea de informații către utilizator cu privire la calitatea apei conform OMS 119/2014.

Pentru urmărirea valorilor parametrilor microbiologici ai apei din bazinele de înot, se recoltează bilunar probe de apă, conform anexei 1 din ordinul mai sus menționat.

Se impune ca prelevarea de probe să fie efectuata de către personal calificat și competent pentru a evita contaminarea probei. Analiza probei de apă trebuie efectuată în laboratoare specializate și acreditate pentru acest tip de analize și cu un personal bine instruit.

Astfel, vă solicităm să facilitați încheierea/prelungirea de contracte cu Direcția de Sănătate Publică a județului Arad pentru a putea preleva si analiza probele de apă conform legislației în vigoare.

Contractele se vor încheia/prelungi înaintea începerii sezonului la departamentul de achiziții a Direcției de Sănătate Publică. Cererile se pot depune personal la secretariatul institutiei sau se pot trimite la adresele de e-mail: achizitii@dsparad.ro/secretariat@dsparad.ro.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DSP Arad.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.