O tragedie, 64 de suflete pierite, un dosar deschis de patru ani, nici o soluție.
A reînceput sezonul sumbrelor amintiri din clubul transformat acum în loc de aprins lumânări în memoria celor care au fost victime ale sistemului.
Mai ales după apariția filmărilor care ne arată cruzimea întâmplărilor, filmări publicate abia acum. Mă întreb totuşi, de ce acum?
De ce în aceşti patru ani nimeni nu a ştiut de această filmare explicită şi extrem de dureroasă? Seria de întrebări legate de acest caz nu se încheie aici. De ce dosarul Colectiv este deschis de patru ani, iar cei responsabili au ieşit deloc şifonați din această situație? De ce cu toții declară sincere regrete şi promit că vor rezolva, dacă nu fac nici măcar un efort? Ei scot dosarul de la naftalină doar între 20 octombrie şi poate… poate 2-3 noiembrie, apoi îl bagă înapoi la sertar şi nu se mai atinge nimeni de el până în aceeaşi perioadă a anului viitor.
Ştiți de ce se întâmplă toate acestea? Pentru simplul fapt că tragedia Colectiv este o oglindă a sistemului.
Nevoia naturală a românului de a da cu capul de cerul de sus pentru a realiza că este necesară o schimbare.
Prostia este că şi după şuturi în dos primite încontinuu de către români, cei de sus, oricare ar fi ei, nu-şi vor asuma o schimbare radicală. Este practic imposibil.
Şi, ce este şi mai trist, este că după o victorie a poporului, în cazul acesta, căderea guvernului Ponta, 100.000 de oameni în stradă, primim cam tot atâtea înfrângeri până la următoarea întâmplare fericită. Practic, noi câştigăm o dată la 25 de ani. În restul cazurilor suntem luați la şuturi şi pumni. Şi nu avem ce face. Trebuie să îndurăm.
Îmi pare extrem de rău pentru familiile care nu numai în perioada aceasta trec prin chin, ci în fiecare moment când realizează lipsa apropriaților.
Din fericire eu sunt aici, am refuzat invitația la acel concert. Iar prietenul meu care mă invitase a scăpat cu câteva arsuri pe brațe şi gât. Însă alții nu au fost atât de norocoşi, şi au devenit victime ale sistemului.
Lasă un comentariu