Combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii

Combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – filiala Arad, în parteneriat cu Colegiul Național pentru Protecția Consumatorilor Europeni, vine în ajutorul agenților economici și implicit a consumatorilor, organizând o instruire privind reglementările legislative din domeniul alimentar, nealimentar, prestări servicii, reduceri, soldări, promoții și etichetarea produselor.

Evenimentul se va desfășura în 11 şi 12 martie 2015, începând cu ora 10, la Arad.

Participanților le vor fi prezentate reglementările legislative privind aplicarea etichetelor și amplasarea informațiilor, vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor. Va fi abordată și legislația privind publicitatea, cu ultimele modificări și completări.

Pentru agenții economici și alte instituții sau organisme interesate, termenul limită de înscriere este 9 martie 2015.

Informații suplimentare privind condiții de participare și preț puteți afla la nr. de tel. 0257/253 757 sau la e-mail: contact@imm-arad.ro.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.