PSD le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de partidul de proveniență, să voteze înființarea Comisiei parlamentare de anchetă asupra datelor pandemiei, a anunțat deputatul Mihai Fifor.
„Românii trebuie să afle adevărul! Numai prin adevăr pot fi eliminate suspiciunile si îndoielile și poate fi risipită neîncrederea socială acumulată ca urmare a prostiilor, minciunilor ori manipulărilor guvernanților. Respingerea în plen a Comisiei parlamentare de anchetă asupra datelor pandemiei de către parlamentarii Coaliției PNL – USR PLUS – UDMR ar reprezenta o recunoaștere oficială a faptului că românii au fost mințiți, că în continuare li se ascunde adevărul. Totodată, acest lucru ar adânci catastrofal lipsa de încredere în instituțiile statului, cu efecte devastatoare inclusiv în privința vaccinării și combaterii pandemiei”, avertizează Mihai Fifor.
Potrivit deputatului arădean, orice vot negativ sau abținere reprezinta un vot pentru mușamalizarea adevărului, o sfidare cinică și o formă de dispreț împinsă la extrem față de oameni.
„USR PLUS, care clamează transparența și al cărui ministru al Sănătății a devoalat date controversate, precum că numărul morților de COVID ar fi mai mare decât cel raportat oficial, ar trebui să fie primul interesat să afle adevărul; dacă n-o face, dacă nu votează înființarea comisiei, va dovedi fățărnicia sa ordinară. PSD a cerut insistent înființarea acestei comisii parlamentare de anchetă și în pofida tuturor tergiversărilor și a blocajelor majorității parlamentare a reușit să treacă inițiativa prin Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului până în plen”, a mai afirmat Mihai Fifor, președintele Organizației Județene PSD Arad.
Lasă un comentariu