Compania de Apă arată cu degetul spre consumatori: VINA ESTE A LOR dacă se întâmplă asta

Compania de Apă arată cu degetul spre consumatori: VINA ESTE A LOR dacă se întâmplă asta

Compania de Apă Arad atrage atenția că temperaturile foarte scăzute, de până la –10 grade C, cresc riscul apariţiei îngheţului pe reţelele de distribuţie a apei potabile dar şi pe instalaţiile interioare.

În acest sens, Compania de Apă Arad face câteva recomandări legate de căminele de branșament aflate pe domeniul privat al consumatorilor.

„Conform legislației în vigoare, obligația întreținerii și a protejării căminului și a instalațiilor aferente din interior, aflate pe domeniul privat aparține, în totalitate, utilizatorului. Căminul de apometru trebuie protejat împotriva înghețului. Abonații trebuie să se asigure că acesta are capacul închis și nu se infiltrează apa. De asemenea, contorul de branșament și țevile din cămin trebuie învelite în material termoizolant. În situația în care contorul îngheață, acesta se va bloca și până va fi înlocuit, este întreruptă furnizarea apei potabile. Costurile de  remediere, adică: contravaloarea contorului și manopera aferentă înlocuirii, revin utilizatorului”, anunță Compania de Apă.

Eventualele probleme legate de funţionarea contoarelor sau a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare pot fi semnalate la numerele de telefon 0257/234883 sau 0257/281373.

  1. sa vad cum își întrețin pe cele de pe domeniu public 🙂 sau nu știu ca au și asa ceva?

    Raspunde
  2. alea is praf de mult

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.