Concerte, party-uri, sport, filme și nu numai! Cum și unde te poți distra în Arad în acest weekend

Concerte, party-uri, sport, filme și nu numai! Cum și unde te poți distra în Arad în acest weekend

Arădenii au de unde alege dacă vor să profite din plin de acest weekend.

Concerte, party-uri, sport, filme și relaxare – de toate acestea se pot bucura arădenii începând de vineri, 12 iulie.

Vineri 12 iulie Andre Rizo și sâmbătă 13 iulie Dj Andi vor performa în Molly Malone’s, la Ștrandul Neptun. De reținut că intrarea este liberă în ambele zile până la ora 23:30, după care prețul unui bilet va fi de 20 de lei.

Nostalgicii pot dansa pe ritmurile anilor ’80, ’90 și nu numai, la Retro Party Open Air care se va desfășura pe Terasa Flex, tot la Ștrandul Neptun, astăzi, 12 iulie, de la ora 21:00. Intrarea este gratuită.

Țapinarii vin la Arad cu ocazia lansării discului „Săgeată spre cer”, vineri, 12 iulie, de la ora 21:00, la Terasa Nerv. Intrarea la concert este liberă.

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce la Arad, în perioada 9-14 iulie, în Parcul Mihai Eminescu, pentru cel de-al VIII-lea sezon, pentru a aduce, pe marele ecran în fața publicului larg, unele dintre cele mai bune filme europene noi. Vor rula câte șase filme în șase zile, de la ora 21:30. Intrarea la toate proiecțiile este liberă. Pentru programul complet al Caravanei Metropolis și informații despre filme, puteți accesa platforma web www.cinemainaerliber.ro

Sâmbătă, 13 iulie, cei care iubesc sportul, dar vor să se și relaxeze în același timp, pot participa la evenimentul „Hatha Yoga pe Plajă”, de la ora 8:00, la Curtea de Vară, pe malul lacului Ghioroc. Mai multe informații găsiți aici: https://www.facebook.com/events/1746626622149994/

Seara, tot sâmbătă, Alina Eremia, Jay Ko „Maestros Del Ritmo” și Claudiu Oancea vor face show la Curtea de Vara, unde petrecăreții se vor putea distra până dimineața.

Cei care vor să guste produse bio și sănătoase, sunt invitați duminică, 14 iulie, la Festivalul Producătorilor din Livada. Primăria Comunei Livada, Comunitatea producătorilor din Livada organizează un festival inedit dedicat ocupațiilor, meșteșugurilor și îndeletnicirilor din comună.  Vor fi prezenți 25 de expozanți cu produse diverse. Pentru detalii, vizitați pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/359870921388203/

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.