Ședința publică ordinară a Consiliului Local Municipal care a avut loc astăzi s-a desfășurat, spre surprinderea noastră, într-o atmosferă generală de calm.
Fiind deja obișnuiți cu acuze, reproșuri, chiar și cu jigniri și scandal, astăzi acestea au lipsit (aproape) cu desăvârșire.
Aleșii locali au aprobat proiectele de hotărâre privind reabilitarea termică a 82 de blocuri de locuințe din municipiu. Mai multe detalii despre aceste lucrări și despre cine va suporta cheltuielile se găsesc într-un articol anterior, pe care îl puteți accesa aici.
De asemenea, s-au schimbat membrii Comisiei consultative pentru elaborarea, fundamentarea și implementarea programelor multianuale privind creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor de pe raza municipiului Arad (da, avem așa ceva). Noii membri sunt Marius Sfârâială, Gheorghe Furde și Patricia Dinga.
Nu știm ce a făcut această comisie până acum, cert este că imaginea Aradului este una tristă, mai ales pe Bulevardul Revoluției. La fiecare pas te lovești de spații goale, părăsite, geamuri sparte și de multă mizerie. Să nu uităm faptul că centrul este împânzit cu avertizări de tipul „Atenție, cade tencuiala!”, deci dacă e să ai un ghinion colosal, riști să-ți cadă bucăți din ornamente sau din acoperiș în cap… asta apropo de „calitatea arhitectural-ambientală a clădirilor”.
Sperăm ca această nouă comisie să facă ceva pentru a îmbunătăți aspectul orașului nostru, deoarece potențial există, din plin.
Lasă un comentariu