Consiliul Judeţean Arad va asigura şi în acest an şcolar (2017-2018) burse de ajutor social (medicale) pentru elevii care au solicitat acest sprijin şi care sunt şcolarizaţi la Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Arad. Centrul Şcolar Pentru Educaţie Incluzivă Arad a solicitat 54 de burse, iar cuantumul unei burse este de 100 lei/lună/elev.
„Consiliul Judeţean sprijină întotdeauna astfel de solicitări, care vizează educaţia şi integrarea copiilor cu o situaţie aparte, într-un domeniu sensibil cum este cel al învăţământului special. Este o datorie şi o responsabilitate să contribuim cât mai mult pentru acest sector de învăţământ. Iniţial, propunerea era ca valoarea unei burse să fie de 60 de lei, dar am considerat că este o sumă prea mică şi am propus creşterea acesteia la 100 de lei. Mă bucur că am găsit sprijin pentru această propunere de majorare, iar amendamentul a trecut cu unanimitate”, a afirmat consilierul judeţean Garofiţa Popa.
Bursele de ajutor social (medicale) se acordă următoarelor categorii de elevi înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat: orfani de ambii părinţi sau bolnavi de TBC şi care se află în evidenţa dispensarelor şcolare ori bolnavi de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice sau infestaţi cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA, sau care suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă ori reumatism articular, handicap locomotor. Acordarea burselor pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul şcolar.
Bursele se acordă conform art.4 din Anexa 1 la Ordinulul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5576/07.10.2011.
Lasă un comentariu