Consiliul Județean Arad, la 30 de ani de la înființare

Consiliul Județean Arad, la 30 de ani de la înființare

Consiliul Județean va aniversa în această primăvară 30 de ani de existență.

Cu această ocazie, în perioada 9 – 22 mai, vor avea loc mai multe evenimente care să pună în valoare prezența Consiliului Județean în viața comunității arădene.

,,De la proiectele de modernizare a drumurilor județene, la construirea de poduri peste Mureș, modernizarea sistemului de sănătate publică, respectiv a Spitalului Județean, construirea de spitale noi, susținerea învățământului special, finanțarea unor activități și echipamente pentru ISU, cumpărarea de ambulanțe SMURD și multe alte investiții și proiecte, Consiliul Județean a fost în ultimii 30 de ani unul dintre principalii vectori de dezvoltare ai județului Arad. Câteva mii de proiecte punctuale în localitățile județului au fost finanțate sau cofinanțate de Consiliul Județean Arad: construirea de capele, amenajarea de trotuare, construirea de școli și grădinițe, reabilitarea bisericilor, modernizarea iluminatului public, drumuri comunale și agricole. În ultimii ani, Consiliul Județean Arad a pus un accent deosebit pe dezvoltarea rețelei de apă, canalizare și gaz în județ, prin investiții cofinanțate, proiecte europene în care participă instituțiile subordonate Consiliului Județean sau suport logistic. Pentru aniversarea celor 30 de ani de Consiliu Județean Arad se pregătește un șir de evenimente în luna mai, grupate pe parcursul a două săptămâni”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Consiliul Județean Arad va organiza Săptămâna Porților Deschise, cu o expoziție multimedia despre istoria administrației arădene. Săptămâna va mai cuprinde o gală a Consiliului Județean de prezentare a parcursului acestei instituții timp de trei decenii și a rolului ei în comunitatea arădeană. Vor fi invitați să participe partenerii naționali și internaționali ai Consiliului Județean. La Sala ,,Marii Uniri”, reintrodusă recent în circuitul public, ca urmare a unui proiect european, se va organiza evenimentul ,,Veacuri arădene”, care va readuce în atenția publicului viața socială, moda, felul de a fi al arădenilor din ultimii 200 de ani. În cadrul unei conferințe internaționale, Consiliul Județean își va prezenta la Sala ,,Vasile Goldiș”, de la sediul central, relațiile diplomatice ale administrației arădene și impactul lor. Pe platoul Consiliului Județean, așa cum arădenii s-au obișnuit deja în ultimii ani, va fi organizată o expoziție cu vânzare de produse fabricate în Arad.

Foto: Arhivă

  1. Un aradean get-beget 8 martie, 2022, 11:12 am

    INUTIL!!!!!!!!!!!!!
    ACEST CJA ARAD ESTE INUTIL!
    LEFURI FURATE DE LA ROMANI!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.