Senatorul arădean Constantin Traian Igaș a participat duminică, 27 noiembrie, alături de preoții Ștefan Horia și Jirj Valer din Secusigiu, la sărbătoarea creștinească din comunitatea ortodoxă română din Chitighaz, una din cele mai numeroase din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Aceștia au fost însoțiți în misiunea creștină a Bisericii din Secusigiu de corul condus de profesorul Buta Mircea.
„Mulțumesc comunității ortodoxe din Chitighaz care m–a invitat alături de preoți, membri și corul Parohiei Secusigiu să paricip la această sărbătoare creștinească. Comunitatea românească de aici ne-a primit foarte bine și am apreciat faptul că biserica ortodoxă de aici își menține rolul în păstrarea identităţii românești și a spiritului ortodox românesc. În semn de mulțumire pentru invitația primită, am donat comunității ortodoxe din Chitighaz cărți bisericești”, a declarat senatorul Constantin Traian Igaș, adăugând: „Comunitatea românească din Ungaria își păstrează identitatea și spiritul ortodox”.
Slujba Bisericii cu Hramul „Mihail și Gavril” a fost condusă de Preasfinţitul Părinte Siluan Mănuilă, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și de preotul paroh Florin Olteanu, născut în Vladimirescu, județul Arad.
La sărbătoarea creștinească au mai participat Florin Vasiloni, consul general al României la Gyula, primarul comunei Chitighaz și deputatul din partea comunității române.
Lasă un comentariu