Constantin Traian Igaș, senator: „Patrimoniul cultural este o miză actuală”

Constantin Traian Igaș, senator: „Patrimoniul cultural este o miză actuală”

Senatorul Constantin Traian Igaș, în calitate de președinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, va participa la a 38-a sesiune a Conferinței Generale a UNESCO de la Paris, desfăşurată în perioada 3-7 noiembrie 2015.

„Patrimoniul cultural este o miză cât se poate de actuală. România deţine valori pe care ţări cu renume nu le au. Rolul cel mai important în protejarea acestui parimoniu îl au în primul rând statele, purtătoare ale ideii naționale și responsabile pentru posteritate. Reuniunea la care particip este reuniunea forului superm al UNESCO, cel care decide programele și bugetul UNESCO. Este foarte important de știut faptul că România are drepturi egale cu celelalte state membre, votul său fiind egal cu al celorlalte țări. În cadrul acestei reuniuni voi avea o întâlnire de lucru și cu delegatul permanent al României pe lângă UNESCO, Adrian Cioroianu” declară președintele Comisiei parlamentare UNESCO, Constantin Traian Igaș.

Conferința Generală este formată din reprezentanții statelor membre ale Organizației. Acest for se întâlnește la fiecare doi ani și are ca participanți: reprezentanți ai statelor membre și membrii asociați, împreună cu observatorii pentru statele non-membre, organismele interguvernamentale și organizațiile neguvernamentale (ONG-uri). Fiecare țară are un vot, indiferent de mărimea sau contribuția la buget. Conferința Generală determină politicile și liniile principale de lucru ale Organizației. Datoria sa este de a stabili programele și bugetul UNESCO. Acesta alege membrii Comitetului executiv și numește, la fiecare patru ani, directorul general.

  1. Avem o tara minunata ce trebuie protejata si apreciata!

    Raspunde
  2. Corect! Suntem o tara cu lucruri, locuri si oameni valorosi!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.