Schimbul de replici dintre edilul-şef al municipiului Arad şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad continuă. În cursul zilei de astăzi, conducerea ISJ Arad a remis un comunicat de presă în urma declaraţiilor făcute la sfârşitul săptămânii trecute de primarul Aradului Gheorghe Falcă.
Mai jos puteţi citi comunicatul ISJ Arad:
„În ciuda încercărilor ISJ Arad de a tempera disensiunile cu domnul primar, atacurile domnului Gheorghe Falcă la adresa Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad continuă, pe aceleaşi coordonate şi cu aceleaşi argumente eronate, la care am răspuns de mai multe ori deja.
Regretăm că instituţia noastră este subiectul unor scandaluri mediatice, dar vrem totuşi să semnalăm faptul că în această perioadă, instituţiile de învăţământ funcţionează normal, sunt în etapa ultimelor pregătconducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Aradiri pentru noul an şcolar. Asigurăm elevii şi părinţii că vom fi pregătiţi pentru începutul noului an şcolar.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a acţionat şi acţionează cu responsabilitate pentru a soluţiona problemele ce pot apărea în unităţile din teritoriu.
În acest sens, precizăm că în urma solicitărilor noastre, după vizita ministrului Remus Pricopie, Aradul a primit 1,6 milioane de lei, care se adaugă la alţi 1 milion de lei, pentru finalizarea sediului Inspectoratului Şcolar. După mutarea ISJ în noul sediu, în actualul sediu se va asigura spaţiul în vederea mutării cercurilor de la Palatul Copiilor, întrucât în sediul actual ocupat de Palatul Copiilor ministerul plăteşte deja chirie. Tot în spiritul economisirii banilor publici, vom renunţa la plata din banii administraţiei locale pentru chiria şcolii gimnaziale Ştefan Cicio-Pop, în valoare de 5000 Euro. Noul director al şcolii a fost de acord ca activităţile instructiv-educative să se desfăşoare în corpul de clădire aflat în proprietatea Primăriei şi să renunţa la corpul de clădire pentru care se plăteşte chirie. Este un exemplu care probează că ISJ lucrează eficient cu funcţionarii Primăriei Arad, în vederea identificării unor soluţii pentru elevi, părinţi şi profesori.
O altă dovadă a colaborării este primirea unui spaţiu renovat pentru Grădiniţa PP 11 Arad, care îşi va putea desfăşura activitatea în condiţii optime începând cu 15 septembrie 2014.
Un câştig pentru părinţi şi copii este transformarea Grădiniţei PN 18 Arad în grădiniţă cu program prelungit, la cererea părinţilor. Pentru buna desfăşurare a activităţii este nevoie de angajarea unui îngrijitor, pentru care sperăm că Primăria va da aviz favorabil. Aşa cum sperăm că vom obţine în cele din urmă avizul pentru angajarea celor 30 de posturi obţinute pentru învăţământul arădean, mai ales că ne desparte deja puţin timp de începutul noului an şcolar.
Fără să mai dorim să prelungim o polemică inutilă, am dorit să punctăm faptul că instituţiile publice funcţionează în interesul general al învăţământului, chiar dacă în ultimele zile s-a încercat crearea unor divergenţe. Ar fi mult mai corect dacă în perioada următoare, când vorbim despre învăţământ, fiecare instituţie implicată să se ocupe de bunul mers al lucrurilor şi pregătirea anului şcolar 2014 – 2015, în aşa fel încât elevii să înveţe în spaţii adecvate şi să beneficieze de cele mai bune condiţii şi servicii educaţionale.”
Falca e de ras face numai circ si provoaca spaima printre cei mai slabi la bibilica