Copiii arădeni învață despre istoria Aradului într-un mod inedit, la spectacolul de povești „Trecutul prin poveste”. Programul complet

Copiii arădeni învață despre istoria Aradului într-un mod inedit, la spectacolul de povești „Trecutul prin poveste”. Programul complet

În cadrul Festivalului de povești „Magia cuvântului”, ediția a VI-a, care se desfășoară în această perioadă la Arad, Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Asociația „Magia Cuvântului”, Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad și sprijinul Inspectorarului Școlar Județean Arad organizează spectacolul „Trecutul prin poveste”, la muzeu, un spectacol la care sunt invitați copiii mici și mari. Spectacolul va avea loc, sâmbătă, 28 octombrie, orele 18.00, la Palatul cultural/Expoziția de istorie.

Prezintă Giorgiana Popan, actriță (Asociația „Magia cuvântului”).

Spectacolul de povești „Trecutul prin poveste” propune publicului o întâlnire inedită cu istoria Aradului prin intermediul poveștilor, spuse cu mult farmec de copii, elevii Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad (prof. coordonator Diana Șimonca-Oprița, Alina Popescu, Sergiu Duma).

Bâgu Cezar, „Legenda movilelor de la Vladimirescu” (clasa a V-a)

Vaț Mara, „O reclama misterioasă” (clasa a VI-a)

Anca Turcu, „O istorie inedită a Casei cu Lacăt din Arad” (clasa a VII-a)

Maya Cosma, „Istoria străzilor fărăr nume din Pecica” (clasa a VII-a)

Vladimir Iaşin-Grozescu, „Podul Traian din Arad(clasa a VII-a)

PROGRAMUL
FESTIVALULUI DE POVEȘTI „MAGIA CUVÂNTULUI” ,
ediția a-VI-a , 26 – 30 octombrie 2017
JOI – 26.10
TRIBUNALUL ARAD – Sala Festivă
18:00 – Spectacolul „Povești de înțelepciune și dreptate”, pentru toate vârstele
VINERI – 27.10
DOMENIUL LUPAȘ – Parohia Ortodoxă „Scânteia”
10:00 – 12:00 – „Povești duhovnicești” , pentru copii din clasele primare
14:00 – 16:00 – „Poveștile de la castel” , pentru copii din clase de gimnaziu
TEATRUL DE MARIONETE
18:30 – Lansarea cărții de povești „Parcul fermecat” de Giorgiana Elena Popan
19.00 – Spectacolul „Poveștile copilăriei”, pentru toate vârstele
SÂMBĂTĂ – 28.10
ȘCOALA „SF. IER. NICOLAE”, Grădiște – Arad
9:00 – 11:00 – Spectacolul „Școala cu povești” , pentru copii din clasele primare
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „ALEXANDRU D.XENOPOL” – Secția “Împrumut Carte pentru Copii”
14:30 – 16:30 – Ateliere despre „Arta povestirii” cu tineri/liceeni/profesori/învățători
MUZEUL DE ISTORIE , Arad
18:00 – 20:00 – Spectacolul „Trecutul prin poveste” , pentru toate vârstele
DUMINICĂ – 29.10
PRIMĂRIA ARAD, Sala Ferdinand
17:00 – 19:00 – Spectacolul „Povești la palat” , pentru toate vârstele
LUNI – 30.10
CĂMINUL CULTURL VLADIMIRESCU
10.00 – 12:00 – Spectacol de povești „Acasă la bunica” în Muzeul Etnografic – „Coleția Maria Aiftincăi”, pentru copii din clasele primare
TURNUL DE APĂ ARAD
19:00– Spectacolul „Impro-Storytelling” , susținut de tinerii voluntari ai festivalului
20.00 – Spectacolul „Povești din turn” , pentru toate vârstele

Mai multe detalii despre eveniment:

Telefon: 0742 598 171 (Asociația „Magia cuvântului”)

https://www.facebook.com/MagiaCuvantului/

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.