Un copil de 13 ani, din Zerind, care se plimba cu bicicleta, a fost omorât miercuri de o maşină, în localitatea Iermata Neagră.
La intersecţia cu Drumul Comunal 119, minorul nu a acordat prioritate de trecere fiind lovit de un autoturism Dacia 1310. Preluat de un echipaj medical, copilul a decedat în drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad.
De remarcat, fiind testat cu aparatul alcoltest, şoferul avea o concentraţie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul din Chișineu-Criș pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Lasă un comentariu