Jandarmii din cadrul compartimentului Prevenirea și combaterea faptelor antisociale al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, au desfășurat, în perioada 18-22 aprilie, activităţi în cadrul campaniei „Copilărie și adolescență fără griji”.
Campania a fost iniţiată la nivel naţional, iar activitățile din cadrul acesteia au fost planificate să aibă loc cu prilejul Programului „Școala altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Activitățile au fost organizate în scopul prevenirii producerii unor manifestări antisociale în rândul elevilor și, de asemenea, pentru prevenirea unor comportamente de natură să-i transforme în autori sau victime ale unor astfel de fapte.
Pe durata campaniei, jandarmii arădeni au organizat și desfășurat întâlniri cu elevi ai școlilor din municipiul și județul Arad, pe parcursul cărora au purtat discuții ce au avut ca tematică: legislația privind principalele fapte cu caracter antisocial, săvârșite de elevi și modele comportamentale care pot fi adoptate de elevi, pentru a nu se transforma în victime ale faptelor antisociale.
Lasă un comentariu