COȘMARUL TRĂIT de pasagerii ARĂDENI care au ales să meargă LA MARE cu TRENUL

COȘMARUL TRĂIT de pasagerii ARĂDENI care au ales să meargă LA MARE cu TRENUL

Drumul spre mare s-a transformat într-un coșmar pentru arădenii care au ales să meargă pe litoral cu trenul. Aceștia au plecat aseară din Gara Arad și ar fi trebuit să ajungă azi-dimineață la ora 9 la Mangalia. Ei se află, însă, și la această oră în drum spre mare, în același tren InterRegio.

Un incendiu produs marți seara la locomotiva unui marfar, între staţiile Merişor şi Băniţa, într-o zonă inaccesibilă intervenţiei pompierilor militari, a blocat pentru mai multe ore șase trenuri de călători, dintre care unul internațional.

Trei trenuri în care se aflau aproximativ 800 de pasageri au fost redirecţionate spre litoral pe o rută ocolitoare. Pasagerii care călătoreau spre Petroşani şi Târgu Jiu au fost anunţaţi prin intermediul poliţiştilor, jandarmilor şi şefilor de tren despre cele întâmplate, fiind îmbarcaţi în mijloace de transport în comun şi transportaţi spre destinaţie.

CFR Călători a anunțat că pasagerii trenului plecat de la Arad, care nici până în acest moment nu au ajuns la destinație, vor fi despăgubiți dacă aleg să-și continue călătoria cu alte mijloace de transport.

Călătorii sunt deciși să-și ceară banii înapoi pe călătorie și chiar despăgubiri pentru suferința îndurată, mai ales că în tren căldura a fost insuportabilă.

Un bilet de la Arad la mare costă peste 300 de lei dacă se optează pentru un loc în vagonul de dormit.

  1. Cum 500 ron un bilet??? Aşa mult?

    Raspunde
  2. Dat fiind faptul ca, de regula, pleci cu sot/sotie, poate si un copil sau doi in concediu, pretul se invarte in jurul valorii trecute initial.

    Raspunde
  3. 186 lei un bilet Arad Mangalia la cuseta de 4locuri si luat cu 30 de zile inainte.Pentru 2adulti si un copil(elev) am platit acum o luna 900 lei dus-intors.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.