Consiliul Județean Arad, condus de cel mai slab președinte din istoria instituției, Marinel Cionca, a găsit o nouă modalitate de a-și „umfla“ conturile, afirmă Costel Trifu, președintele PSD Cermei, explicând: Liberalii din fruntea CJA s-au gândit să pună noi biruri pe spatele micilor întreprinzători din județ, cărora le solicită o taxă pentru… accesul la drumurile județene.
„Micile afaceri românești sunt la pământ, din cauza incompetenței actualei Coaliții a Austerității, care distruge pas cu pas economia românească. Acum, micii întreprinzători arădeni primesc o nouă lovitură din partea liberalilor de la Consiliul Județean Arad, care s-au gândit ca în plină pandemie să instituie noi taxe și să oblige firmele la noi cheltuieli. Funcționari ai CJA umblă prin județ, din comună în comună, din oraș în oraș și, cu o atitudine demnă de perioada de dinainte de 1989, solicită firmelor taxe pentru accesul la drumul județean. Este incredibil ce au putut să gândească cei care conduc astăzi Consiliul județean. Firmele sunt obligate să plătească tot felul de proiecte, întocmite probabil de firme de casă ale liberalilor, ca mai apoi să primească autorizații de acces la drumul județean și să plătească taxe pentru acest acces”, a declarat Trifu.
Potrivit acestuia, „sunt afectate de această măsură firme din domeniul Horeca, domeniu care e în faliment, sau mici magazine, care și așa supraviețuiesc cu greu în pandemie. Sunt firme care nu au primit niciun fel de sprijin din partea actualei coaliții de guvernare, iar acum au parte de noi biruri din partea liberalilor. Așa știu să conducă țara și județul cei de la PNL, prin austeritate, noi taxe pe firme, tăieri de pensii, salarii, alocații, disponibilizări și alte măsuri care ne aduc aminte de cea mai tristă perioadă de după 1989, perioada Băsescu-Boc-PDL“.
[…] […]