Crescătorii de bovine vor încasa sprijinul financiar pentru cererile depuse în anul 2013

Crescătorii de bovine vor încasa sprijinul financiar pentru cererile depuse în anul 2013

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul județean Arad (APIA)  anunță că in cursul acestei saptamani 3215  crescatori de bovine din județul Arad vor beneficia de subvenții în valoare totală de 18.981.152,468 lei, pentru un număr total de 32692 capete eligibile și o cantitate totală de 45.355,179 tone de lapte livrat sau vândut.

Acest sprijin financiar se acorda pentru toți crescătorii de bovine care au depus cerere pentru solicitarea sprijinului în anul 2013 și care au deținut la 31 ianuarie 2013 minim trei vaci cu vârsta minimă de 16 luni la care s-a adăugat și tineretul bovin cu vârsta minima de șapte luni și care au livrat  sau vândut o cantitate de minim trei tone de lapte în anul de cotă 2012/2013.

Valoarea acestui sprijin este de 453 lei pe cap de animal eligibil și 92 de lei pe tona de lapte livrată sau vândută.

„În condițiile în care pentru un animal eligibil a fost livrată sau vândută o cantitate de trei tone de lapte, valoarea totală a sprijinului financiar se ridică la suma totală de 729 de lei pe cap de animal iar în cazul livrării sau vânzării unei cantități de cinci tone de lapte pe cap de animal valoarea sprijinului total se ridică la 913 lei pe cap de animal față de 500 lei pe cap de animal cât a reprezentat nivelul sprijinului acordat în anul 2013. Măsura acordarii unui sprijin financiar și pentru cantitatea de lapte livrată sau vândută a fost luată în contextual în care Ministerul Agriculturii vrea să încurajeze creșterea producției autohtone de lapte, având în vedere pericolul importurilor de lapte la prețuri scăzute, din străinătate, începând cu anul 2015, când se liberalizează piața laptelui prin eliminarea cotelor de lapte”, spun reprezentanții APIA.

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.