CREȘTE IMPOZITUL pe apartamentele obișnuite. SCAD TAXELE pentru casele mari

CREȘTE IMPOZITUL pe apartamentele obișnuite. SCAD TAXELE pentru casele mari

Impozitul va creşte de anul viitor pentru toate apartamentele din blocuri cu peste trei etaje şi opt apartamente şi cu câteva zeci de lei pentru locuinţele din clădiri vechi de peste 30-50 ani şi va fi redus pentru locuinţele mai mari de 150 de metri pătraţi.

Noul proiect al Codului Fiscal menţine prevederea că, pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri este calculat prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii şi că valoarea impozabilă este determinată prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate, exprimată în metri pătraţi, cu o anumită sumă fixă şi un coeficient de corecţie stabilit în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, dar nu mai preia şi regula că, pentru un apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, coeficientul de corecţie este redus cu 0,10 puncte.

Astfel, fiecare familie care locuieşte într-un apartament dintr-un bloc cu mai mult de trei etaje şi opt locuinţe va plăti de anul viitor cu până la 10 lei în plus, suma totală pe care administraţia statului o va colecta astfel suplimentar urmând însă să se ridice la câteva zeci de milioane de lei, având în vedere că în România sunt locuite aproximativ 3,6 milioane apartamente.

O altă facilitate pe care, conform actualului proiect, Guvernul nu o va mai păstra este cea prin care valoarea impozabilă a clădirii, în funcţie de care este calculat impozitul anual, este redusă cu 20% pentru clădirile cu o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă şi cu 10%, pentru clădirile cu o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.

Proprietarii de locuinţe din clădiri vechi vor plăti de anul viitor un impozit mărit cu câteva zeci de lei, deoarece suma de achitat va fi raportată la o valoare de impozitare care nu va mai include această reducere.

În ceea ce-i privește pe proprietarii de case cu suprafaţă mare vor plăti de anul viitor un impozit mai mic comparativ cu cel din prezent, deoarece suma de plată nu va mai creşte în funcţie de metri pătraţi care depăşesc suprafaţa totală de 150 metri pătraţi.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.