Cristian Galea: Vom promova transparența în administrația publică

Cristian Galea: Vom promova transparența în administrația publică

Transparența privind exercitarea actului de conducere a unui oraș este un principiu esențial pentru o administrație publică modernă și responsabilă, consideră Cristian Galea, candidat al PMP la funcţia de primar al Aradului.

Potrivit acestuia, instituirea unei conduceri transparente este o măsură care denotă respect față de cetățeni. De aceea, Cristian Galea este decis să aplice principiul transparenței în tot ceea ce implică activitatea Primăriei în relația cu arădenii.

„Problema transparenței este una complexă. În acest moment, în administrația locală există o oarecare transparență, dar problema majoră este  reprezentată de dificultatea accesului la documente. Majoritatea  documentelor Primăriei sunt publicate în locuri semi-ascunse, dificil de găsit chiar și pentru specialiștii care sunt obișnuiți cu tehnologia sau care au nevoie de ele: juriști, jurnaliști, orice om interesat de ceea ce se întâmplă în oraș. De asemenea, site-ul Primăriei  (www.primariaarad.ro) este foarte vechi, din 2009, cu multă informație nestructurată și greu de găsit. Găsim însă, pe prima pagină, poze cu edilii locali. Accesul arădenilor la informațiile privitoare la bugetul public local trebuie să fie ușor, rapid și clar”, a declarat Cristian Galea.

Având în vedere experiența sa personală, candidatul PMP la Primăria Municipiului Arad știe cum poate fi mărit gradul de transparență în ceea ce privește activitatea Primăriei. „Fiind specialist în IT, structurat și pragmatic, propun un proiect de interfață prietenoasă cu utilizatorul pentru site-ul Primăriei. Îmi doresc să avem panouri digitale cu informațiile importante în timp real, instalate în mai multe puncte ale Aradului. Putem discuta despre transparență doar atunci când cei care generează informația și ajută ca ea să ajungă simplu la cetățeni. Este important ca orice cetățean să poată să verifice simplu unde, cum și către cine sunt direcționate fondurile locale. Transparența este un instrument foarte bun care ajută la oprirea risipei banilor publici. Îmi doresc o Primărie proactivă, o Primărie care își informează constant cetățenii, nu care ascunde informații”, a spus Galea, adăugând: „Transparență înseamnă adevăr expus. Adevărul ne face liberi, libertatea ne face fericiți”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.