CRITERII DISCRIMINATORII de departajare a elevilor la un LICEU DE PRESTIGIU din România: Părinții sau bunicii să fi fost ABSOLVENȚI ai școlii

CRITERII DISCRIMINATORII de departajare a elevilor la un LICEU DE PRESTIGIU din România: Părinții sau bunicii să fi fost ABSOLVENȚI ai școlii

Un liceul de prestigiu din România a stabilit un criteriu discriminatoriu de departajare a copiilor care se înscriu în clasa pregătitoare.

Astfel, printre cele 4 criterii de departajare instituite de Liceul Pedagogic din Timișoara se numără şi obligativitatea ca părinţii sau bunicii viitorilor elevi să fi studiat sau să fi fost cadre didactice la această şcoală.

Liceul cu clasele 1-12 Pedagogic este singura instituție de învățământ din judeţul Timiş care a impus patru criterii de departajare a copiilor care se înscriu în clasa pregătitoare legate de istoricul părinţilor sau bunicilor cu această unitate de învăţământ, copiii trebuind să îndeplinească cel puţin una dintre aceste cerinţe pentru a avea prioritate.

Pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, familia acestora trebuie să facă dovada că unul dintre părinţi sau bunici să fie sau să fi fost cadre didactice, că unul dintre părinţi sau bunici lucrează la Liceul Pedagogic, că viitorul elev are fraţi care sunt înscrişi în Liceul Pedagogic, că bunicii sau părinţii au absolvit cel puţin ciclul gimnazial al Liceului Pedagogic.

Deşi aceste criterii pot fi considerate discriminatorii de către unii părinţi, Inspectoratul Școlar General al judeţului Timiş a lăsat liceul să impună propriile reguli din cauza cererii foarte mari de înscrieri în clasa pregătitoare la această unitate de învăţământ.

„După aplicarea acestor criterii specifice, pe locurile rămase libere, dacă este cazul, se va aplica acel criteriu de selecţie prin tragere la sorţi. Sunt criterii care din punctul de vedere al unora pot fi privite ca şi criterii discriminatorii, însă colegii de la Liceul Pedagogic s-au consultat înainte de propunerea acestor criterii cu părinţii şi cadrele didactice”, susține inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu

Anul trecut, Liceul Pedagogic din Timişoara a avut şase clase pregătitoare de câte 25 de elevi fiecare. Anul acesta liceul are doar 50 de locuri în două clase pregătitoare, iar din 29 februarie, când s-a dat startul înscrierilor, şi până în prezent, au fost înscriși, deja, peste 50 de copii.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.