În sistemul educațional există și o componentă medicală, formată din medici și asistente, care deservește instituțiile de învățământ. În mod firesc, salarizarea celor 87 de persoane aflate în cauză trebuie realizată până la data de 15 a fiecărei luni.
Până în urmă cu câteva zile, autoritățile locale arădene s-au confruntat cu lipsa fondurilor necesare pentru salarizarea angajaților acestui sistem, anunță municipalitatea.
„Am anunțat ministerul și luni s-a primit o mică tranșă din suma necesară, însă aceasta acoperă doar luna septembrie și începutul lunii octombrie. În acest moment, nu există așadar fonduri pentru salarizarea integrală a personalului medical din sistemul educațional”, a precizat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
În acest context, revine în prim-plan și problema banilor necesari pentru acoperirea cheltuielilor materiale ale unităților de învățământ. Sumele alocate de Guvernul României s-au dovedit insuficiente, iar municipiul Arad a solicitat la rectificarea bugetară suma de aproximativ 4 milioane de lei, necesară acoperirii acestor tipuri de cheltuieli, informează Primăria.
„La acest moment, pentru prima dată în istorie, în luna octobrie avem facturi neachitate la utilități, de luni de zile, în cazul multor grădinițe din municipiul Arad. Fac un apel la politicienii arădeni și la guvernați, cu rugămintea să respecte programul de guvernare și angajamentele de a plăti cheltuielile materiale ale acestor unități de învățământ. Este inadmisibil să ne confruntăm cu aceast situație. Zilnic, vom trimite prin poștă, spre ministere, facturile restante. Este regretabilă această situație. Discutăm în luna octombrie dspre facturi din luna august și septembrie. Oricând, gazul poate fi sistat în aceste instituții de învățământ”, a declarat edilul Gheorghe Falcă.
Lasă un comentariu