Cu bicicletele, de la Pecica la Mănăstirea Bezdin (GALERIE FOTO)

Cu bicicletele, de la Pecica la Mănăstirea Bezdin (GALERIE FOTO)

La iniţiativa senatorului Constantin Traian Igaş, peste 60 de „Prieteni ai Luncii Mureşului” din localităţile Pecica, Semlac, Nădlac, Felnac şi municipiul Arad au luat parte zilele trecute la o drumeţie pe biciclete de la Pecica până la Mănăstirea Bezdin şi înapoi, cea mai mare parte a traseului fiind parcursă prin pădure.

„M-a bucurat faptul că am reuşit să mobilizez atâţia oameni iubitori de natură, de mişcare, interesaţi de cunoaşterea obiectivelor turistice ale judeţului Arad. Mai ales că scopul acestei acţiuni a fost acesla de punere în prim plan a frumuseţilor naturii şi a reperelor turistice pe care Aradul le poate oferi”, a declarat senatorul Constantin Traian Igaş.

Startul în drumeţie s-a dat de la Ferma de Bivoli din Pecica, realizare a primăriei oraşului în colaborare cu localitatea Morahalom, din Ungaria.

Bicicletele, 60 la număr, au fost puse la dispoziţie de Centrul de Vizitare, care se află în aceeaşi locație cu Ferma de Bivoli. Unii dintre participanţi au preferat să se folosească de bicicletele proprii.

Imediat după ce au ieşit din fermă, cicloturiştii au urcat pe digul care urmează malul drept al Mureşului, iar după câteva sute de metri au traversat râul pe podul rutier dintre Pecica și Sânpetru German.

După traversarea podului, participanții ar fi putut alege varianta mai comodă, de a-şi continua excursia pe şoseaua asfaltată care duce, prin pădure, până la Sânpetru German, iar apoi prin localitatea Munar să ajungă la ţinta excursiei, Mănăstirea Bezdin. Au ales însă să pedaleze pe digul de pe malul stâng al Mureşului, pe drumul flancat de copacii Păduri Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureşului, traseul fiind mult mai frumos grație sălbăticiei peisajului.

După aproape o oră şi jumătate de la plecare, grupul de cicloturişti a ajuns la Mănăstirea Bezdin, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Aşezământ monahal este situat la 36 kilometri de municipiul Arad, fiind una dintre cele cinci mănăstiri sârbeşti din România (celelalte patru sunt în judeţul Timiş şi Caraş-Severin).

Din păcate, în lăcaşul de cult de la Bezdin nu mai locuieşte nici un monah, maica stareţa Anghelina, care a trăt aici singură foarte multă vreme, trecând la cele veşnice în urmă cu câţiva ani, oficiile de gazdă fiind făcute de un tânăr care este un fel de administrator.

După vizitarea mănăstirii, grupul de cicloturişti s-a aşternut din nou la drum, refăcând de astă dată în sens invers traseul. Cum toţi ştiau că la întoarcere îi aşteaptă un ceaun mare de fasole şi ciolan, pedalatul a fost parcă mai uşor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.