Cu cine se mai „înfrățește” Aradul

Cu cine se mai „înfrățește” Aradul

Pretorul sectorului Râşcani al capitalei Chişinău, Nicolae Balaur, şi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, au semnat miercuri, 22 august 2018, Acordul de înfrăţire între cele două oraşe.

Evenimentul a fost cuprins în cadrul Zilelor Aradului, în deschiderea şedinţei Festive a Consiliului Local Municipal ce a avut loc la Palatul Cultural, în sala de concerte recent restaurată.

Din delegaţia prezentă la Arad cu ocazia Zilelor oraşului mai fac parte Secretarul interimar, Mihail Furculiță, Şeful Secție administrație publică locală, Irina Ciupac şi Șeful Întreprinderii Municipale pentru Servicii Locative Râșcani, Vasile Efros.

Potrivit documentului semnat se doreşte întărirea relaţiilor în domeniile de interes comun (cultural, artistic, științific, educativ, sportiv, economic, social, protejarea mediului, administrație publică locală), folosind forme moderne de colaborare. Totodată părțile vor dezvolta cooperarea în vederea punerii în valoare a patrimoniului celor două comunități, precum și accesarea programelor de finanțare lansate de Uniunea Europeană, în domenii de interes comun, anunță Primăria.

Această relaţie de înfrăţire cu Chişinăul este una foarte frumoasă şi de mare însemnătate şi ne bucurăm că ea se realizeză chiar în anul în care celebrăm 100 de ani de la Marea Unire”, a declarat edilul Gheorghe Falcă.

Iniţiativa de semnare a unui acord de înfrăţire între sectorul Râşcani şi municipiul Arad a fost lansată la începutul lunii martie, de pretorul sectorului Râşcani, Nicolae Balaur. Răspunsul municipalităţii arădene fiind unul pozitiv, a fost demarată procedura de „înfrăţire”. În urma obţinerii avizelor favorabile din partea Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice, s-a elaborat proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii acestui acord de înfrăţire, aprobat în unanimitate în Consiliul Local Municipal.

Cu privire la acest subiect, primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat: „Noi întotdeauna am fost oamenii care am știut să ne dezvoltăm și să ne dăruim.  Am fost oamenii care am înțeles ce înseamnă comunitatea. Sper că prin votul consilierilor de anul acesta, să contribuim financiar anul viitor la acest acord. Cred că din bogăția noastră, putem să acordăm 100.000 de euro pe probleme exacte de dezvoltare din sectorul Râșcani – Moldova.”

Până acum, Aradul este înfrăţit cu Gyula, Pecs, Hodmezovasarhely şi Budapesta-Sector XII (Ungaria), Zrenjanin (Serbia), Atlit şi Givataym (Israel), Fushun (China), Heist-op-den-Berg (Belgia), Praga – Sector 5 (Cehia). În ceea ce priveşte pretura sectorului Râşcani, aceasta a  încheiat până acum un acord de colaborare cu municipiul Târgu Mureş, unul de înfrăţire cu oraşul Năvodari şi are o înţelegere de cooperare cu oraşul Şimleul Silvaniei.

Din delegația prezentă la Arad au făcut parte, alături de pretorul Nicolae Balaur, și secretar interimar – Mihail Furculiță, șef Secție administrație publică locală – Irina Ciupac și șef Întreprindere Municipală pentru Servicii Locative Râșcani – Vasile Efros.

Nicolae Balaur a declarat: „Astăzi sunt foarte bucuros să mă aflu aici și să semnez acest acord de prestigiu, care dezvoltă cooperarea între sectorul Râșcani al capitalei Chișinău și orașul Arad. Nu în ultimul rând, acest acord este asemenea unui râu care nu uită izvoarele care l-au creat. Vă mulțumim și îi mulțumim domnului primar Gheorghe Falcă”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.