Cu un pas mai aproape de revitalizarea zonei comerciale a Ștrandului Neptun

Cu un pas mai aproape de revitalizarea zonei comerciale a Ștrandului Neptun

Primăria Arad, printr-un operator contractat în acest scop, a finalizat primele lucrări de cadastrare sistematică realizate în intravilanul municipiului, mai exact în zona Ștrandului Neptun.

Pe o suprafață de 140 ha au fost identificate 425 C.F.-uri, majoritatea fiind ale Municipiului Arad și Statului Român. În evidențele municipalității sunt 23 de contracte de concesiune și 280 de închiriere.

„Până acum în municipiul Arad nu s-au făcut astfel de lucrări în intravilan. Este prima lucrare de acest gen ca amploare și importanță. În acest moment avem toate C.F.-urile clare.  Urmează ca din luna ianuarie a anului viitor să demarăm etapa a doua pe care am anunțat-o în urmă cu ceva timp, respectiv verificarea tuturor contractelor de concesiune și închiriere pentru a vedea legalitatea și conformitatea, astfel încât de anul viitor să avem o situație clară cu privire la dezvoltarea zonei comerciale, în special”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Lucrările de cadastrare sistematică au fost realizate în cadrul proiectului „Servicii topo cadastrale pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică – sector 147 din cadrul UAT Arad”,  proiect în valoare de 90.588 lei, finanțat de ANCPI prin Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.