Cui dăruim cărți și de ce? Ce gen de cărți facem cadou? Răspunsul l-am aflat la „O carte pe lună”, ediția de Crăciun (FOTO)

Cui dăruim cărți și de ce? Ce gen de cărți facem cadou? Răspunsul l-am aflat la „O carte pe lună”, ediția de Crăciun (FOTO)

Clubul de lectură „O carte pe lună” devine tot mai popular în orașul nostru. Tot mai multe persoane sunt dornice să participe la întâlnirile lunare pentru a povesti despre cărțile preferate.

Ediția a XI-a care a avut loc joi, 14 decembrie la cafeneaua-florărie Maison d’Art, a fost o ediție specială de Crăciun. După dezbaterea temei „cărțile pe care le-ai făcut cadou” au urmat…cadourile!

Participanții au vorbit despre cărțile pe care le-au dăruit celor dragi, despre cum aleg cărți pentru persoane pe care nu le cunosc foarte bine și de ce este important să te informezi înainte să faci cadou o carte cuiva. Ei au dăruit cărți de dezvoltare personală, psihologice, despre relații, beletristică, biografii etc.

De asemenea, o mare parte din cei prezenți au spus că preferă să își cumpere singuri cărți, și nu să le primească deoarece de multe ori acestea nu au fost pe gustul lor.

Concluzia serii a fost că dacă vrei să faci cadou cuiva o carte, ideal este să încerci să cunoști preferințele persoanei respective, pe cât posibil, pentru a-i demonstra și ei că ai depus un minim de efort în alegerea cadoului.

Întâlnirea clubului de lectură s-a încheiat cu „Secret Santa”, fiecare din cei prezenți au ales un bilețel cu un nume și i-au oferit persoanei respective cadou o carte.

Aceasta a fost ultima ediție „O carte pe lună” din acest an, urmând ca din 2018 să urmeze multe alte întâlniri cu teme interesante pentru cei care iubesc cititul.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.