Cum arată sensul giratoriu care va fluidiza traficul la intrarea în comuna Vladimirescu (GALERIE FOTO)

Cum arată sensul giratoriu care va fluidiza traficul la intrarea în comuna Vladimirescu (GALERIE FOTO)

Un sens giratoriu a fost realizat pe DN 7, la intrarea în cartierul Via Carmina, în imediata apropiere a comunei Vladimirescu.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat alături de Mihai Mag, primarul comunei Vladimirescu, la recepția unei investiții private importante pentru fluidizarea traficului într-o zonă extrem de aglomerată a Aradului. Este vorba despre realizarea sensului giratoriu de pe DN 7, la intrarea în cartierul Via Carmina, în imediata apropiere a comunei Vladimirescu. În urma acestei investiții, traficul spre cartierul Via Carmina este deviat înainte de intrarea în Vladimirescu dinspre Arad, fapt care decongestionează această zonă și, totodată, facilitează accesul spre zona comercială din apropiere care urmează să se dezvolte. 

,,Sensul giratoriu a fost realizat în trei luni de zile de un investitor privat, care a investit 750 000 de euro pentru întreaga amenajare. Constat cu mulțumire că avem investitori privați care acționează în perspectivă, simt nevoile comunității și participă activ la rezolvarea lor. Îi felicit pe cei care au investit în acest obiectiv și le mulțumesc în numele comunității. Consiliul Județean participă efectiv la dezvoltarea acestei zone, prin investiții majore. Mă refer în special la realizarea Centurii de Sud-Est, un obiectiv prin care Aradul închide inelul de circulație în jurul  orașului. În 17 ianuarie 2022 se vor deschide ofertele la licitația pentru proiectul tehnic și execuția centurii de Sud-Est. Aceasta va face legătura între autostradă în Aradul Nou, Fântânele și DN 7, dincolo de Vladimirescu, valoarea investiției fiind de aproximativ 50 de milioane de euro. Ne propunem și realizarea celui de-al doilea inel de centură pe traseul Vladimirescu-Șofronea, tronsonul Șofronea-Zimandcuz fiind deja realizat de Consiliul Județean Arad din fonduri proprii. De asemenea, vom lega Autostrada Arad-Timișoara de drumul expres Arad-Oradea. Consiliul Județean Arad are o strategie complexă privind infrastructura rutieră, iar atunci când există și colaborare cu mediul privat realizăm împreună proiecte extraordinare pentru comunitate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. 

  1. Acest sens giratoriu este o tampenie. Cum sa incurci circulatia pe, totusi, un drum european pentru max 500 de slujbasi pe la multinationale, care nu au timp sa ocoleasca 1 km pana in centrul comunei. Aaaaa si era sa uit de biserica si de nelipsitul Lidl, zis si giratoriu. Culmea tupeului (sau a prostiei?) sa te mai si lauzi.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.