Cum explică administrația din Lipova inundațiile din oraș și ce măsuri a luat (GALERIE FOTO)

Cum explică administrația din Lipova inundațiile din oraș și ce măsuri a luat (GALERIE FOTO)

Administrația orașului Lipova a dat curs solicitării NewsAr.ro de a oferi explicații pentru situația semnalată de locuitorii orașului ale căror străzi și trotuare au fost  inundate în urma ploilor torențiale de zilele trecute.

Astfel, într-un comunicat de presă, Primăria Lipova a arătat, în detaliu, care au fost cauzele care au condus la acele situații neplăcute și a menționat, punctual, măsurile care au fost luate.

Iată, integral, comunicatul de presă al Primăriei Lipova, însoțit de o galerie foto:

Primăria Orașului Lipova și executantul lucrarii s-au ocupat de remedierea problemelor apărute pe străzile din Orașul Lipova, în urma ploilor abundente din ultimele zile

Problemele care au apărut pe unele străzi din orașul Lipova, odată cu ploile însemnate cantitativ din ultimele zile, au fost remediate între timp de executantul lucrarii și reprezentanții Primăriei Orașului Lipova., în colaborare cu reprezentanți ai altor instituții abilitate.

Primarul Orașului Lipova  – Iosif Mircea JICHICI, a fost de asemenea prezent, alături de echipele din teren, pe toate străzile din oraș, zilnic, în ultima perioadă, pentru identificarea oricăror eventuale probleme și a soluțiilor necesare acolo unde a fost nevoie.

În urma vizitelor pe teren din ultimele zile și a constatărilor realizate, în perioada 14.06 – 17.06.2020, a fost nevoie de intervenții pe străzile Crucii, 9 Mai, Damșescu și în Radna, pe str. Căpitan Ioan Fătu.

  1. STRADA CRUCII – problema scurgerii apelor meteorice a fost remediată de executantul lucrarii

Pentru problemele semnalate pe Str.Crucii, reprezentanții executantului, la solicitarea  și în urma sesizărilor transmise de Primăria Lipova, au fost prezenți, încă de luni dimineața (15.06.2020) pe teren pentru a vedea despre ce e vorba și în urma vizitei pe teren au fost găsite soluții și s-au luat măsurile necesare, astfel încât problema scurgerii apei din acea zonă, fiind în prezent remediată.

Remedierea problemelor existente pe această stradă, a presupus realizarea unor lucrări suplimentare celor prevăzute în proiectul inițial.

Problema apelor meteorice de pe str. Crucii a apărut în urma captării apelor meteorice scurse de pe versantul dealului aflat pe terenurile proprietăte privata din această zonă.

Conform proiectului existent pentru această stradă, apa de pe trotuare se descarcă în spațiile verzi, iar surplusul de apă din curțile oamenilor se va capta într-o rigolă carosabilă suplimentară proiectului initial, suportata de Primaria Lipova.

 În proiectarea unei străzi se ține cont doar de descărcarea apelor meteorice (apa de ploaie) în rigole de pe trotuare și a celor de pe drum în rigole carosabile către evacuare.

Pentru problemele reclamate in articol, pe această stradă (str. Crucii), măsurile aplicate de constructor au constat în montarea unei rigole carosabile, cu descărcare în canalul de pe str. M. Viteazul, aflat la intersecția cu str. Crucii.

  1. 9 MAI și STR. DAMȘESCU – prin intervenția Primăriei Orașului Lipova, SVSU Lipova și Compania de Apă Arad a fost remediată problema canalului mixt înfundat

O altă problemă identificată pe str 9 Mai și Str Damșescu, a fost remediată prin intervenția reprezentanților Primăriei Orașului Lipova, Companiei de Apă Arad și SVSU Lipova.

Problema a constat în opturarea descarcarii unui camin al canalul mixt existent la intersecția celor trei străzi (9 Mai, Crucii și Damșescu), scurgerea apei fiind blocata.

În urma intervenției echipei SVSU Lipova ai reprezentanților Primăriei Orașului Lipova și ai Companiei de Apă Arad, s-a acționat prin vidanjarea canalului mixt  din această intersecție și desfundarea dopului existent cu ajutorul unui utilaj de spălare sub presiune.

Astfel, problema apărută prin inundarea parțială a intersecției străzilor 9 Mai, Crucii și Damșescu, a fost rezolvată, geigerele din intersecție preluând toată cantitatea de apă din zona respectivă.

FOARTE  IMPORTANT!!! Reprezentanții Primăriei Orașului Lipova și ai Companiei de Apă Arad recomandă cetățenilor,  pe această cale, ca toate produsele de igienă să fie colectate ca deșeuri menajere și NU  ARUNCATE  ÎN  CANALIZAREA  ORAȘULUI  LIPOVA!!! După cum se poate observa și din fotografii, obturarea canalului mixt de la intersecția acestor străzi a apărut din cauza unui dop format din aceste produse/obiecte personale și de igienă și chiar de bucăți de piatră foarte mari … care singure nu aveau cum să ajungă în acel canal.

Cantitățile de apă căzute mai ales în ultima săptămână, au fost unele foarte însemnate cantitativ, fiind semnalate coduri portocalii  cu cantități de apă pe metru pătrat peste limitele normale și această siuație continuă până la sfârșitul săptămânii în curs, cel puțin, fapt care, inevitabil,  creează neplăceri, disconfort și probleme diverse, indiferent de condițiile existente și asigurate în infrastructura și rețeaua de canalizare a orașului.

Dar, cu toate acestea, dorim să aducem în atenția cetățenilor orașului Lipova și să îi asigurăm că pot fi convinși de faptul că reprezentanții Primăriei Orașului Lipova alături de toate instituțiile abilitate vor acționa ori de câte ori este nevoie, astfel încât orice probleme pot apărea, să aibă în final o soluție fiecare, iar cetățenii să se bucure de siguranță și confort.

  1. CĂPITAN IOAN FĂTU – RADNA – problema scurgerii blocată în urma desfășurării lucrărilor la calea ferată a fost remediată

O altă problemă semnalată de cetățenii orașului Lipova, a apărut în zona Radna, pe Str. Căpitan Ioan Fătu, unde scurgerile din această zonă au fost blocate în urma materialelor folosite și a lucrărilor desfășurate în această zonă, în cadrul proiectului pentru noua cale ferată.

În urma sesizărilor transmise în cursul serii de 14.06.2020,  Primăria Orașului Lipova a intervenit în dimineața zilei de luni, 15.06.2020, cu utilaje și mașini pentru curățarea și desfundarea canalului existent în această zonă. În urma intervenției, problema de pe această stradă a fost rezolvată, în urma ploilor căzute în zilele care au urmat zilei de luni 15.06.2020, canalul și scurgerea au funcționat corespunzător și nu au mai existat acumulări de apă pe proprietățile din această zonă.

  1. ȘTEFAN CEL MARE – banda de circulație cu probleme la partea de asfalt a fost returnată

Suplimentar problemelor apărute în urma ploilor din ultimele zile, o altă problemă care privește tot una din străzile cuprinsă în ultimul proiect de reabilitare străzi din Orașul Lipova, aflat încă  în plină desfășurare, a fost adusă din nou în vizor pe rețelele de socializare. Această problemă se referă la un segment de drum de pe STR. ȘTEFAN  CEL  MARE, care a prezentat probleme, la scurt timp după turnarea asfaltului.

Dorim să aducem la cunoștința tuturor cetățenilor, faptul că, pentru această problemă executantul lucrarii (firma PORR  CONSTRUCT SRL), a fost sesizat încă de la apariția problemei și în cele din urmă  aceasta a intervenit, în cursul zilei de marți 16.06.2020.

Problema de pe Str. Ștefan cel Mare, a apărut în urma lucrării inițiale, când această bandă de circulație a fost turnată neconformă de către constructor. 

În data de 16.06, a.c., firma a fost prezentă la fața locului , iar banda de circulație care a prezentat aceste porțiuni cu defecte în asfalt, a fost în cele din urmă reprofilată și turnată din nou, toate aceste intervenții fiind realizate pe cheltuiala constructorului, firma PORR CONSTRUCT SRL.

În final dorim să menționăm câteva aspecte foarte importante, referitoare la stadiul proiectului care prevede reabilitarea a 8 străzi din Orașul Lipova, dintre care și străzile menționate anterior și care au făcut subiectul ultimelor zile.

Lucrările pe aceste străzi, nu au ajuns la final. Pe fiecare dintre străzile cuprinse în proiect se lucreaza, există încă lucrări și detalii necesare de finalizat (trotuare, rigole, etc.).

Termenul de finalizare al proiectului de reabilitare a celor 8 străzi din Orașul Lipova, este vara anului 2020. 

Recepția lucrărilor va fi realizată abia când acest proiect va ajunge la final de executie și fiecare din cele 8 străzi cuprinse, va îndeplini toate criteriile necesare calitativ și obligatorii de asigurat, astfel încât ulterior să nu existe probleme sau disconfort.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.