Cum poți rămâne PE VIAȚĂ fără permis de conducere. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat

Cum poți rămâne PE VIAȚĂ fără permis de conducere. Proiectul de lege a fost  adoptat de Senat

Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect de lege prin care se propune anularea pe viaţă a permisului de conducere, dacă posesorul acestuia, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a provocat un accident rutier în urma căruia au rezultat pierderi de vieţi omeneşti.

„Pe lângă propunerea legislativă prin care am propus înăsprirea pedepselor pentru persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau droguri şi provoacă accidente rutiere grave, soldate cu pierderea de vieţi omeneşti, propun şi înăsprirea Codului rutier. Astfel, în cazul unui accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, provocat de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, actuala propunere legislativă propune anularea permisului conducătorului auto pe viaţă”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Proiectul de lege a fost transmis pentru dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.