CUM să nu te REVOLȚI?! Tei înfloriți, MASACRAȚI în Micălaca a doua oară, în numele „toaletării” (GALERIE FOTO)

CUM să nu te REVOLȚI?! Tei înfloriți, MASACRAȚI în Micălaca a doua oară, în numele „toaletării” (GALERIE FOTO)

Că Aradul e condus așa cum e condus o știm cu toții. O dovedește și o recentă „toaletare” a unor tei, în Micălaca.

Aceștia au fost toaletați a doua oară în acest an, în plină înflorire, stârnind revolta arădenilor. Ylu Schweitzer a postat câteva fotografii pe Facebook, alături de un scurt text în care își exprima indigrnarea: „Azi 14 iunie, în plină caniculă, pe calea Radnei (Micălaca) s-a efectuat «toaletarea» sau mai bine spus taierea crengilor unor copaci (tei înfloriți) din fața centrului de persoane vârstnice…”.

Postarea a stârnit un val de dezaprobare, între cei care și-au exprimat indignarea numărându-se și Florin Maris, un notoriu susținător al administrației Falcă. Trebuie găsit individul, nici Primăria, nici GCA, nu au efectuat acele toaletări agresive…, a scris Florin Mariș pe rețeaua de socializare.

Așteptăm și noi, alături de mulți alți cetățeni ai Aradului revoltați de cele întâmplate, niște explicații și tragerea la răspundere a celor vinovați de masacrarea teilor înfloriți.

Foto: Ylu Schweitzer

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.