Cum se descurcă arădenii la examenul pentru obținerea permisului auto

Cum se descurcă arădenii la examenul pentru obținerea permisului auto

Activitatea desfășurată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad în perioada 10.07-14.07.2017 a fost unul din subiectele discutate în cadrul conferinței de presă care a avut loc la Prefectura Arad astăzi.

„Au fost editate un numar de 833 certificate de înmatriculare din care 417 prima emisie, și 416  preschimbate. Au fost radiate din evidență, ca urmare a înstrăinărilor sau casării, un numar de 366 autovehicule și s-au atribuit 565 autorizații provizorii, pentru pregătirea documentelor de înamtriculare, înmatricularea autovehiculelor noi indigene sau importate. Au fost examinați un număr de: 290 candidați (237 amatori, 53 profesioniști), din care au fost declarați admiși un număr de 106 (81 amatori, 25 profesioniști), iar respinși un număr de 184 candidați (156 amatori, 28 profesioniști). Promovabilitatea a fost de 37,85%. Activitatea de examinare, la proba teoretică, a candidaților în vederea obținerii permisului de conducere s-a desfășurat în sala aflată în administrarea Instituției Prefectului – Județul Arad, din mun. Arad, str. Mărășesti, nr.18-20, jud. Arad, și care este compartimentată în spațiu de așteptare cu o capacitate de 32 locuri în bănci  și spațiu de examinare de 8 locuri, echipat pentru examinarea pe calculator”, informează Florentina Horgea, prefectul județului Arad.

O noutate în ceea ce privește examenului pentru obținerea permisului auto este supravegherea audio-video a candidaților pe durata probei.

În ceea ce privește activitatea pe linia permiselor de conducere,în prezent, timpul necesar emiterii dovezii (cu valabilitate 15 zile) pentru permisele de conducere este de 2 ore, cu expedierea documentului la domiciliu, cu perioada medie de asteptare de circa 3 zile și un  maximum de 15 zile. Au fost editate un număr de 534 permise de conducere din care 119 au fost preschimbate – permise model vechi și străine”, a mai adăugat Florentina Horgea.

De asemenea, în perioada 10.07-14.07.2017 au fost fabricate 1 242 de plăcuțe de înmatriculare.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.