Cum vrea Primăria să legitimeze „gafa” comisă în cazul Teatrului Vechi și cât de arădeni se vor dovedi azi consilierii locali

Cum vrea Primăria să legitimeze „gafa” comisă în cazul Teatrului Vechi și cât de arădeni se vor dovedi azi consilierii locali

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Local Municipal (CLM) a fost introdus un proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preempțiune în cazul achiziționării Teatrului Vechi.

Este vorba despre „proiectul de hotărâre nr. 120/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea imobilului situat în Arad, str. Gheorghe Lazăr nr. 3 – iniţiativa primarului”, așa cum este trecut el pe ordinea de zi. Numai că, din informațiile noastre, confirmate din cel puțin două surse credibile (una din Primărie și una implicată în tranzacționarea imobilului), executivul Primăriei s-ar fi pronunțat deja, în scris, în această privință, oferind vânzătorului posibilitatea de a vinde imobilul unei terțe persoane, lucru care s-a și întâmplat. La ora la care ne documentam pentru aceste rânduri, profitând de hârtia cu negația de la Primărie, tranzacția era în derulare, avansul plătit, atât vânzătorul cât și cumpărătorul neputând fi considerați altfel decât de bună credință. Cât de legală a fost emiterea unei asemenea hârtii de către Primărie, fără ca decizia Municipalității de a nu-și exercita dreptul de preempțiune să fie supusă analizei Consiliului Local Municipal rămâne de văzut. De altfel, în opinia noastră, executivul Primăriei – aflat în culpă evidentă în acest caz – nu încearcă decât să legitimeze acum respectiva hârtie printr-o hotărâre de CLM.

Între timp, lucrurile au luat o turnură favorabilă achiziționării de către Municipalitate a Teatrului Vechi, în sensul că tot mai mulți consilieri locali municipali s-au „trezit” (spre deosebire de colegii lor din Consiliul Județean!) și își doresc exercitarea dreptului de preempțiune (sau preemțiune – ambele forme fiind acceptate) în acest caz. Cel puțin reprezentanții USR, PMP și UDMR au anunțat public că susțin achiziționarea de către Municipalitate a Teatrului Vechi. Într-o logică firească, pentru exercitarea dreptului de preempțiune ar trebui să voteze și reprezentanții PSD și chiar și cei ai PNL, lăsând în offside executivul Primăriei care s-a antepronunțat anapoda în acest caz.

Așadar, se anunță o ședință interesantă astăzi la Consiliul Local Municipal.

  1. cazul este de domeniul penalului !!

    Raspunde
  2. Se va vota cum zice Falca.

    Raspunde
  3. v-ati mai linistit?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.