Zona Mărului este cunoscută ca fiind una din cele mai insalubre din oraș. Pe lângă acest lucru, acolo își duc veacul inclusiv persoane periculoase care au avut probleme cu legea, motiv pentru care arădenii evită zona.
Direcția Generală Poliția Locală Arad anunță că, în data de 19.01.2020 mai multe echipaje ale DGPL Arad din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, Serviciului Ordine Publică și Circulație, respectiv Biroului Protecția Mediului au început acțiunea de înmânare către persoanele ce dețin în zona Mărului construcții neautorizate situate pe domeniul public al municipiului Arad a somațiilor privind obligativitatea desființării acestora și aducerii terenului la starea inițială.
În situația neconformării în termenul legal stabilit în somațiile transmise, construcțiile ilegale vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice locale, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului. În zona respectivă, proprietatea privată este foarte puțin reprezentată, marea majoritate a amenajărilor fiind amplasate pe domeniul public. Activitatea poliției locale nu se va rezuma la somarea desființării construcțiilor neautorizate, conform prevederilor art. 33 din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor în construcții, informează DGPL Arad.
Agenții de poliție locală vor intensifica patrulările în zonă în scopul eliminării tuturor activităților contravenționale aferente acestei zone „gri”, unele dintre acestea alimentând în mod direct prezența persoanelor vizate în arealul respectiv: deversarea de deșeuri din construcții și auto, plasarea de diverse obiecte și utilaje pe domeniul public și realizarea de amenajări ce alterează profilul terenului.
Cu toate acestea, trebuie luat în considerare și aspectul uman al acestor acțiuni, deoarece sute de persoane vor rămâne fără adăpost chiar în toiul iernii.
Lasă un comentariu