Cursa pentru crearea vaccinului contra Covid-19 și componenta sa politică

Cursa pentru crearea vaccinului contra Covid-19 și componenta sa politică

Industria farmaceutică se află într-o cursă globală, pentru vaccinurile și medicamentele împotriva Covid-19. Potrivit OMS, 28 de potențiale vaccinuri au fost deja testate pe oameni, dintre care șase sunt acum în studii la scară largă, cu mii de voluntari. Rusia se laudă cu primul vaccin anti-Covid aprobat, dar acesta este, în parte, contestat. Nici Germania nu se lasă mai prejos. Marți, compania biofarmaceutică din Mainz, Biontech și partenerul său american, Pfizer, au anunțat că încearcă aprobarea de piață a unui vaccin impotriva coronavirusului, în luna octombrie, după cum relatează Sueddeutsche Zeitung, ediția online.

Potrivit companiei, dacă rezultatele studiului clinic pe scară largă sunt pozitive, cererea de aprobare ar putea fi depusă încă la începutul ultimului trimestru, al acestui an. În urma anunțului, acțiunile companiei, aflate în cădere liberă, au crescut ușor.

Vaccinul americano-german

Studiul a înscris 30.000 de participanți, cu vârste cuprinse între 18 și 85 de ani. La prezentarea bilanțului trimestrial, CEO-ul Biontech, Ugur Sahin, a declarat că angajații săi au reușit să înceapă studiul, într-un timp record. Nu se știe însă, dacă vaccinul anti-coronavirus de la Biontech și Pfizer va fi lansat pe piață, în acest an.

Conform informațiilor proprii, costurile ridicate pentru proiectul de vaccin contra Covid-19 au adus mari pierderi companiei. Pierderea netă în trimestrul al doilea a fost de 88,3 milioane euro, lucru datorat și faptului că a fost sporit numarul de angajați.

BioNTech SE a fost fondată în anul 2008, având ca obiect central de activitate, dezvoltarea și producerea de tehnologii și medicamente pentru tratarea cancerului. Actualmente, compania are cca. 1.300 de angajati și este listată pe bursa americană Nasdaq, din octombrie 2019.

Dacă vaccinul împotriva Covid-19 este aprobat, Biontech și Pfizer au semnat deja acorduri de furnizare cu Marea Britanie, SUA, Japonia și Canada, pentru mai mult de 250 de milioane de doze de vaccin. Există, de asemenea, o opțiune pentru alte 500 de milioane de doze. Potrivit companiei, este teoretic posibil să pună la dispoziție milioane de unități de vaccin Covid-19, până la sfârșitul anului 2020.

Institutul Paul Ehrlich (PEI), care este responsabil pentru aprobarea vaccinurilor în Germania, rămâne încrezător în descoperirea unui vaccin împotriva noului coronavirus. „În prezent, estimez că vor exista aprobări la sfârșitul anului 2020 și la începutul anului viitor, cu condiția ca datele de testare în faza III să fie pozitive”, a declarat președintele PEI, Klaus Cichutek, publicației germane Redaktionsnetzwerk (RND). În așa-numitele studii de fază III, se verifică dacă un vaccin protejează efectiv împotriva infecției.

Și comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, se așteaptă ca primul vaccin împotriva Covid-19 sa fie disponibil până la sfârșitul acestui an.

Avansul rusesc

Rusia este prima țară din lume care a aprobat un vaccin împotriva coronavirusului, pentru utilizare pe scară largă. Vaccinul a fost testat doar pe câteva persoane, până în prezent.

Scoate Rusia primul vaccin din lume, împotriva Covid-19? Exact acest lucru pretinde președintele Putin, dând ca exemplu și faptul că fiica sa ar fi fost deja vaccinată.

Experții germani în domeniu spun însă că un vaccin fiabil nu va fi disponibil până, cel mai devreme, la sfârșitul acestui an. Admiterea unui vaccin, într-o etapă atât de timpurie, este contrară criteriilor internaționale. Abia la jumătatea lunii iunie, Institutul Gamaleja din Moscova a tratat un prim grup mic de voluntari cu vaccinul experimental – iar acum, aproximativ două luni mai târziu, vaccinul ar trebui să fie gata pentru piață?

Acest lucru este pur și simplu imposibil și contrazice standardele științifice stabilite, consideră experții internaționali. În faza a treia, vaccinurile sunt testate de obicei pe mii de voluntari, înainte de aprobare. Aparent, cercetătorii ruși au sărit pur și simplu peste această fază crucială. Testele efectuate cu mii de voluntari arată dacă un vaccin protejează cu adevărat și este bine tolerat.

Unii producători de vaccinuri au început deja această etapă finală, inclusiv Moderna din SUA, Biontech din Mainz, Germania, Astra-Zeneca din Marea Britanie, cu „vaccinul Oxford”. Toate aceste companii testează zeci de mii de voluntari, în SUA, Brazilia și alte țări cu un număr mare de infecții cu noul coronavirus.

Este posibil ca vaccinul rusesc să funcționeze – dar el poate oferi o protecție limitată, sau pot exista reacții adverse grave. Până în prezent, nu au fost publicate date din primele teste, astfel încât experții din străinătate nu pot evalua vaccinul. În orice caz, este puțin probabil să se afirme că nu au existat niciun fel de efecte secundare – cel puțin înroșirea la locul injectării sau febra ușoară ocazională, care sunt fenomene frecvente, la administrarea unui vaccin.

Detalii despre Sputnik V

Vaccinul rusesc împotriva coronavirusului a fost dezvoltat de Institutul de Stat Gamaleja pentru Epidemiologie și Microbiologie, din Moscova. Este un așa-numit vaccin vectorial. Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, marți, la televizor, prima înregistrare la nivel mondial a unui vaccin, pentru utilizare pe scară largă împotriva coronavirusului. Cu numele „Sputnik V”, despre vaccin se spune că acesta comemorează primul satelit din spațiu pe care Uniunea Sovietică l-a lansat în 1957, înaintea SUA.

Vaccinul are abrevierea Gam-COVID-Vac Lyo. Este un vaccin vector bazat pe adenovirus. Un virus inofensiv – în acest caz adenovirusuri – este utilizat ca transportor în scopul de a introduce în organism informațiile genetice, pentru o proteină a virusului SARS-CoV-2. Scopul este de a determina sistemul imunitar să formeze anticorpi împotriva proteinei și să declanșeze alte reacții de apărare. În caz de contact cu SARS-CoV-2, organismul este pregătit și poate controla mai bine infecția.

După începerea pandemiei COVID-19, cercetătorii ruși au luat un fragment din materialul genetic al noului coronavirus SARS-CoV-2, care codifică informații despre structura proteinei S, care formează „coroana” virusului și care este responsabilă de asocierea cu celulele umane. „L-au inserat într-un vector cunoscut de adenovirus, pentru a-l introduce într-o celulă umană si a crea primul vaccin SARS-CoV-2 din lume”, se arată în descrierea vaccinului.

Vectorii sunt vehicule care pot livra material genetic de la un alt virus, într-o celulă. Gena de la adenovirus care cauzează infecția este eliminată, în timp ce se introduce o genă care codifică o proteină dintr-un alt vârf de virus. „Acest element inserat este sigur pentru organism, dar totuși ajută sistemul imunitar să reacționeze și să producă anticorpi care ne protejează de infecție”, se mai explică pe site-ul oficial al vaccinului înregistrat.

Pentru a asigura imunitatea permanentă, oamenii de știință ruși au venit cu ideea de a utiliza două tipuri diferite de vectori adenovirus (rAd26 și rAd5) pentru primul și al doilea vaccin, pentru a crește eficacitatea vaccinului. Vadim Tarasov, cercetător la Universitatea Sechenov din Moscova, unde s-au desfășurat testele, a declarat că țara sa „are un avans, deoarece a petrecut ultimii 20 de ani dezvoltând competențe în domeniu și încercând să înțeleagă cum se transmit virusurile“.

Tehnologia din spatele vaccinului rusesc se bazează pe adenovirusul care provoacă răceala comună. Proteinele de vaccin produse în mod artificial le replică pe cele din SARS-CoV-2 și „declanșează o reacție imună care este similară cu cea cauzată de coronavirusul în sine”, a precizat Tarasov. Nikolai Briko, unul dintre epidemiologii ruși din Ministerul Sănătății, a adăugat marți că acest vaccin nu a fost dezvoltat de la zero, deoarece „Institutul Gamaleja pentru Epidemiologie și Microbiologie, administrat de stat, are o bază serioasă și semnificativă de cercetare a vaccinurilor”, după cum a relatat agenția de știri rusă, TASS.

Kirill Dmitriev, șeful fondului de investiții rus, care este responsabil pentru finanțarea producției și dezvoltării vaccinului, a declarat agenției Interfax că studiul de fază III ar trebui să înceapă cu testarea în masă, prin urmare zeci de mii de voluntari ar trebui vaccinați într-o lună, prioritar profesorii și personalul medical. Potrivit președintelui Putin, vaccinarea „Sputnik V” ar trebui să fie „în întregime voluntară”.

Componenta politică a vaccinului

Cursa pentru vaccinul contra Covid-19 are, de multă vreme, o componentă politică. Rusia vorbește despre un „moment Sputnik”, iar Donald Trump le promite susținătorilor săi un vaccin făcut în SUA, tocmai la timp pentru alegerile din noiembrie.

Prin urmare, experții sunt îngrijorați că activitatea de cercetare ar putea fi supusă prea multor presiuni. Indiferent care țară riscă prea multe concesii în dezvoltarea vaccinului, consecințele ar fi resimțite la nivel mondial. Un vaccin neadecvat ar da apă la moară tuturor scepticilor vaccinării. Iar lansarea unui vaccin serios, dezvoltat ulterior, s-ar lovi, probabil, de mari rezerve.

Practic, întreaga lume așteaptă aprobarea vaccinării contra Covid-19. Dar nu toată lumea vrea să ia parte la aceasta. Rezistența la vaccinări este o problemă mare într-o serie de țări, ca și în SUA. Un sondaj recent, realizat de institutul american de sondaj, Gallup , și citat în presa germană, arată că un american din trei nu ar vrea să fie vaccinat împotriva Covid-19, chiar dacă vaccinarea ar fi gratuită. Rezultatele sondajului ar reflecta, în general, scindările din societatea americană, în funcție de preferințele partidului, etnia și locul de reședință.

Statele Unite sunt afectate economic și umanitar de pandemia Covid -19 mai grav decât aproape orice altă țară. Din cele 20 de milioane de infecții cu noul coronavirus confirmate la nivel mondial, una din patru se află în Statele Unite. Peste 163.000 de cetățeni americani au murit deja ca urmare a pandemiei, economia se confruntă cu cea mai grea criză de la Marea Depresiune – și nu există șanse de îmbunătățire rapidă a situației. Prin urmare, s-ar putea crede că cetățenii americani așteaptă cu mare nerăbdare vaccinarea împotriva noului coronavirus.

Însă numărul celor care nu doresc să fie vaccinați este surprinzător de mare: conform sondajului Gallup, 35% dintre respondenți au spus că nu doresc o vaccinare împotriva Covid 19, chiar dacă este aprobată de Food and Drug Administration (FDA) și gratuită. Rezultatele sondajului efectuat între 20 iulie și 2 august ar reflecta și opinii de partid: în timp ce 81% dintre democrați se pronunță pro-vaccinare, iar 19% sunt contra, adversarii vaccinării printre republicani au o majoritate de 53%, comparativ cu 47 % respondenți favorabili vaccinării.

Dar și diferența după locul de reședință pare să joace un rol major. America predominant albă, din metropolele de coastă, este considerată cea mai importantă bază de putere a președintelui american, Donald Trump. Iar acolo, numărul persoanelor care nu vor sa fie vaccinate împotriva Covid-19 este deosebit de mare, atingând un procent de 44%.

Gallup vede acest lucru ca un semnal alarmant: CDC, echivalentul american al Institutului Robert Koch din Germania, a stabilit deja că inegalitatea pe termen lung în asistența socială și de sănătate a făcut ca locuitorii din zonele rurale sa aibă un risc mai mare de a se îmbolnăvi de Covid-19, sau de a suferi un parcurs de boală sever. În concluzie, virusul pare mai nemilos cu cei care nu au bani.

Notă: Articolul a apărut şi în HotNews
Foto: freepik.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.