„Dărium sănătate!”, un proiect de suflet pentru zeci de nevoiași din Arad, inclusiv elevi

„Dăruim Sănătate!”este un proiect social prin care elevii, părinţii şi profesorii de la Liceul Teoretic ,,Adam Muller Guttenbrunn” din Arad au adunat kilograme de legume (cartofi,  ceapă, morcovi) și kilograme de fructe (mere, portocale, mandarine, pere, banane) pentru a le dona copiilor și nevoiașilor din familiile defavorizate afectate de lipsa de alimente sănătoase, utile pentru masa de fiecare zi.

Proiectul a fost inițiat sub egida campaniei naționale „Săptămâna fructelor și a legumelor donate” organizată în liceul arădean de coordonatorul școlar SNAC Costin Carmen în colaborare cu Centrul Social Cantina Municipală Arad.

Astfel că joi,16 noiembrie 2017, elevii voluntari ai liceului au făcut o surpriză ,,sănătoasă” beneficiarilor înregistraţi pentru masa de prânz la Centrul Social Cantina Municipală Arad, cărora le-au donat o parte din legumele şi fructele adunate, cealaltă parte mergând la 24 de elevi de la Şcoala Gimnazială ,,Adam Nicolae” din Sânicolau Mic, beneficiari ai pachetului de prânz cu mâncare caldă de la cantină.

Pe această cale, coordonatorii acestei acțiuni îi aduc mulţumiri directorului Centrului Municipal Cantina Socială Arad, Mariana Szucs, pentru excelenta colaborare, părinţilor şi copiilor care şi-au deschis inima în faţa celor nevoiaşi. De asemenea, şi celor 12 elevi voluntari din clasele a VIII-a D şi a X-a D, care au făcut ca proiectul să aibă o finalitate frumoasă şi care au adus, astfel, zâmbete pe feţele elevilor nevoiaşi de la Şcoala Gimnazială ,,Adam Nicolae” și pe cele ale beneficiarilor serviciilor sociale de la Cantina Socială.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.