Joi, 12 februarie, 2017, a fost o zi cu bucurie și lumină sufletească pentru beneficiarii Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Cuveșdia, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. Beneficiarii acestui centru, persoane cu handicap neuropsihic, s-au bucurat de primirea unor articole noi de îmbrăcăminte (pantaloni, pulovere, cămăși, jachete, haine de piele etc) din partea Arhiepiscopiei Aradului. De asemena, din dialogul sufletesc cu beneficiarii, angajații și specialiștii centrului a licărit puțină lumină și nădejde în fața complexității nevoilor și problemelor zilnice. Întâlnirea a reprezentat și un prilej binevenit de a cimenta pe viitor diverse proiecte social-spirituale, care să vizeze nevoile umane și profesionale ale celor care sunt asistați și îngrijiți la CRRN Cuveșdia. Evenimentul, exemplu de solidaritate concretă, a fost realizat prin implicarea domnului Cristi Sălășan (Șef Centru), a domnului Sorin Roșca (Inspector la DGASPC Arad), a doamnei Laura Taha și Diana Vogel (consiliere la DGASPC Arad).
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
Lasă un comentariu