Daruri și colinde pentru vârstnicii de la Centrele de Zi ale DDAC

Daruri și colinde pentru vârstnicii de la Centrele de Zi ale DDAC

Vestea cea bună a naşterii Mântuitorului în ieslea din Betleem, adusă de glasuri voioase de colindători, bradul de Crăciun şi tradiţionale urări de Anul Nou – de toate au avut parte beneficiarii Centrelor de Zi din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad.

„Singurătatea este cea mai grea de Sărbători. Mult prea mulți bătrâni din Arad întâmpină Crăciunul și Noul An singuri, într-o cameră rece și întunecoasă, fără brad sau colindători, așezați la o masă sărăcăcioasă, cu un singur scaun. Acum, în preajma Sfintelor Sărbători diferiți colindători le-au trecut pragul cu cântece tradiționale și colinde. Lor, vârsnicilor singuri, am încercat în aceste zile să le aducem spiritul sărbătorilor, aici, în centrele de zi din municipiul nostru unde se simt cu adevărat ca într-o familie, iar împreună cu noi bătrânețea să le fie mai ușoară. Vreau să le urez tuturor Crăciun Fericit și un An Nou plin de bucurii!”, a declarat Oana Pârvulescu, director general al DDAC Arad

De remarcat că beneficiarii Centrului de Zi din cartierul Grădişte au fost colindaţi de preșcolarii Grădiniţei cu Program Normal nr. 10 şi de elevi ai Liceului Naţional de Informatică.

varstnici-sarbatori mosu-la-varstnici

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.