DATA LIMITĂ de raportare în Revisal a MAJORĂRII de salariu și MODEL act adițional

DATA LIMITĂ de raportare în Revisal a MAJORĂRII de salariu și MODEL act adițional

Potrivit HG nr.1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând din 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă ce nu include sporuri şi alte adaosuri, a fost majorat la 1.450 lei lunar. Acesta a fost stabilit pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.

Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în prezenta hotărâre, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune.

Această modificare se înregistrează în Revisal și se transmite către Inspectoratul Teritorial de Muncă în termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, adică până în data de 28 februarie 2017. Netransmiterea majorării salariului minim în registru în termenul prevăzut mai sus constituie contravenție și se sancționeză cu amenda de la 5.000 lei la 8.000 lei, conform art.9 alin.(2) lit.e) din HG nr.500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, cu modificările și completările ulterioare.

Newsar vă propune un model de act adițional de modificare a salariului:

Model Act aditional c.i.m

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.