DAUNE de UN MILION DE EURO solicitate de o COMPANIE PRODUCĂTOARE DE APĂ ÎMBUTELIATĂ mai multor instituții din România

DAUNE de UN MILION DE EURO solicitate de o COMPANIE PRODUCĂTOARE DE APĂ ÎMBUTELIATĂ mai multor instituții din România

O companie producătoare de apă îmbuteliată a dat în judecată mai multe instituții ale statului, solicitând daune în valoare de un milion de euro, după ce numele său a apărut pe lista Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale privind indicatorii microbiologici depăşiţi.

„Ulterior publicării rezultatelor acestor controale, Aqua Queen SRL a solicitat efectuarea unor analize complexe, iar rezultatele obţinute au dovedit clar că produsele pe care le comercializează conţin valori determinate care se află în limita sau sub limita de detecţie stabilită prin lege. De asemenea, a ieşit la iveală faptul că laboratorul desemnat de ANPC să efectueze analizele nu deţinea acreditare, iar activitatea acestuia a fost ulterior suspendată”, se arată într-un comunicat de presă.

Societatea a acţionat în instanţă mai multe instituţii precum: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest şi Regiunea Sud-Muntenia, precum şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cerând repararea prejudiciilor cauzate prin afectarea imaginii publice, pierderea clientelei şi rezilierea contractelor de furnizare încheiate cu lanţurile de supermarket-uri.

Plângerea a fost depusă la Tribunalul Bucureşti urmând să se stabilească un prim termen de judecată.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.