Evaziunea fiscală, mita, traficul de influenţă, minciuna, furtul, înşelăciunea sunt manifestările şi instrumentele cu care operează majoritatea pripăşiţilor noului tip de societate, care, din punct de vedere moral, ne-au întors în epoca feudală. Și n-ar fi posibile dacă spoiala de cultură, lipsa de profesionalism şi mediocritatea cronică, afişate de la „vlădică la opincă”, într-o lume dominată de ipocrizie şi substituţie a valorii cu imbecilism şmecheresc, n-ar caracteriza societatea şi n-ar încuraja manifestarea şmecheriei imorale ca o alternativă viabilă ce garantează parvenirea. Trăim într-o lume cu susul în jos în care logica şi adevărul sunt servite cu picătura, din când în când, printre alţii şi de către Curtea Constituţională, care, ca şi un pacient în covalescenţă, mai zvâcneşte din când în când, atenţionând că este încă vie. Numai că din ce în ce mai rar şi apatic.
Cantonaţi într-un perpetum mobile, din care nu mai evadăm, caracterizat de prezenţa eternelor figuri politice ce reprezintă veşnicul colac de salvare de la înecul în hârdau imens în care tot ei ne-au introdus, părem că deţinem recordul imbecilismului, înâpăţânându-ne în prostia de a trata ca salvatori pe cei care ne-au aplicat capete în gură, şuturi în organele genitale sau ne-au pus bocancul cazon pe grumaz, încât abia mai respirăm. Creduli până la fanatism, trăim din promisiuni iluzorii, îmbătaţi cu minciună, fericiţi când „aleşii” noştrii îşi etalează averile incomensurabile obţinute prin furt şi ne sfidează cu opulenţa, atât ei cât şi beizadelele lor inculte şi imbecile, pripăşite prin Parlament, Guvern, administraţie (chiar şi SRI), pe care le transformăm în V.I.P.-uri mondene şi din imbecili în valori.
Într-un astfel de decor sinistru, dominat de prostie, în care încălcarea drepturilor cetăţeneşti, constituţionale, a devenit ceva firesc – pentru că turma habar n-are ce drepturi are, darămite să mai ceară şi respectarea lor -, croşeele Curţii Constituţionale, aplicate în plexul uriaşului colos SRI, ridicat prin toleranţa extremă a cetăţeanului, aproape că n-au efecte, fiind anihilate de puterea promovată şi instalată cu binecuvântarea aceluiaşi SRI omniprezent şi omnipotent. Se pare că într-o societate dominată de mediocritate şi ignoranţă, Constituţia, legile şi drepturile fundamentale umane, pentru putere şi serviciile vasale, sunt jaloane de plastic, uşor de înlăturat, pentru că nu există o reacţie pe măsură, ci doar palide scâncete, ale unei mass-medii mercenarizate şi aservite şi a unei societăţi civile muribunde, ce se aud de după draperiile sălii unde are loc marea reprezentaţie a exercitării puterii.
Curtea Constituţională a decis că interceptările SRI sunt neconstituţionale şi, logic, acestea nu mai pot constitui probe în toate dosarele aflate pe rolul instanţelor (principiul cauzelor pendinte). În consecinţă, cu excepţia cazurilor care privesc siguranţa naţională (delimitate strict prin art. 3 din Legea 51/1991 a siguranţei naţionale), SRI nu mai are dreptul să efectueze interceptări, nici direct, nici ca „prestator de servicii” prin intermediul tehnicii din dotare. Că sunt necesare investiţii în tehnică de interceptare şi recrutare de personal; că centrul de interceptare, împreună cu aparatura şi personalul, aflat în subordinea SRI, trec sub control civil şi vor fi subordonate Parlamentului, Guvernului ori Ministerului Justiţiei, sunt variante imperative, logice şi incontestabile, care nu permit prea multă marjă de interpretare şi nici abordări paranoia de faliment al justiţiei civile.
Și totuşi, miniştrii şi specialiştii Guvernului Cioloş, pozând în analfabeţi care, chipurile, n-au înţeles, nici literar, nici în spiritul constituţiei, Decizia Curţii Constituţionale cu privire la eliminarea totală a SRI din ecuaţia interceptărilor din cazuzele ce nu privesc siguranţa naţională, încearcă o nouă cacealma tipic dâmboviţeană, în care SRI nu va mai proceda, direct, la efectuarea interceptărilor, ci, indirect, va asigura aparatura şi personalul (şi, automat, arhivarea !) necesare efectuarii interceptărilor. Adică, vor nu vor, Parchetele vor depinde tot de SRI, de certificatele ORNIS, de „filtrele” militare şi de tehnica din dotarea SRI, care, în orice circumstanţă, oricât de restrictivă ar părea, e evident că garantează SRI acces la toate interceptările efectuate de organele de cercetare penală, pentru că ei rămân proprietarii şi administratorii serverelor în care se salvează şi stochează informaţia. Prin această şmecherie decizia Curţii: „…este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art.55 alin.(5) din Codul de procedură penală”, devine una formală, inaplicabilă, un fel de struţo-cămilă generată de interpretarea subiectivă a noţiunii de „punere în executare”, care, în opinia „specialiştilor” guvernamentali înseamnă interceptarea convorbirilor sau mesajelor de către organele de cecetare penală, cu tehnica din dotarea SRI, stocând informaţia pe serverele SRI, servere care râmând în patrimoniul si administrarea SRI. Păi, în aceste condiţii, cine naiba rămâne posesorul tuturor informaţiilor ? Cine poate opri „valorificarea” lor neoficială ? N-ar fi mai sigure, în aceste circumstanţe, chiar serverele „Google” sau „Yahoo”, neutre în luptele pentru putere din România ? Având în vedere „antecedentele” (porţia sufocantă de stenograme furnizate mass-media înainte ca dosarele să fie făcute publice şi manipulările din campaniile electorale), cu siguranţă că ar fi mai sigure serverele „Google” şi „Yahoo” !
Deci, prin ordonanţa de urgenţă, prin care, inexplicabil, Guvernul Cioloş s-a grăbit să prelungească nu să clarifice, starea de incertitudine privind aplicarea constituţiei sau încălcarea drepturilor constituţionale, nu numai că nu s-a tranşat problema beneficiarului informaţiilor, ci a fost complicată şi mai mult. Astfel, grăbindu-se să intervină (clar în favoarea SRI nu a Constituţiei şi cetăţeanului) Guvernul încalcă flagrant Constituţia, emiţând o ordonanţă într-un domeniu în care nu avea competenţă materială. Pentru că, conform art. 73, alin. (3) din Constituţie, în cazul legilor organice, guvernul poate interveni doar în situaţia în care, prin reglementările pe care le conţin, actele normative emise „au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin” (Decizia C.C.1.189/2008). Or, despre ce consecinţe pozitive putem vorbi când ordonanţa guvernului asigură, în continuare, arhivarea de către SRI a interceptărilor realizate de organele de cercetare penală, adică acces la informaţii ? Nu e evidentă neconstituţionalitatea ordonanţei ?
Și, ca de obicei, devenit o cutumă în România, nimic nu se poate realiza fără Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Un organism care, prin aportul ex-preşedintelui Traian Băsescu şi-a lărgit infinit competenţele şi a devenit o putere paralelă, ce substituie, în mod curent, Parlamentul României. Rămasă fără urmări şi fără o reacţie pe măsură, şmecheria CSAT de a aduăga la o lege emisă de Parlament (la art. 3 din Legea 51/1991, au fost adăugate, prin decizia CSAT, noi atribuţii SRI), noi prerogative, ce au permis SRI să efectueze acte de cercetare penală, deşi contravin Legii 14/1992 şi Constituţiei, cutuma a fost preluată şi reînviată şi de noul Preşedinte, Klaus Iohannis, acesta reacţionând prompt la Decizia CSAT ce vizează direct încălcarea atribuţiilor constituţionale de către SRI, prin convocarea CSAT. Deşi potrivit art.119 din Constituţie, CSAT „organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”, are atribuţii strict limitate, întrunit, de urgenţă – de parcă ar fi apărut o problemă de siguranţă naţională -, CSAT a analizat şi s-a pronunţat, avizând favorabil Ordonanţa Guvernului Cioloş privind măsurile aprobate în urma Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale. Și asta în condiţiile în care, potrivit art. 4, lit. d) din Legea 415 din 27 iunie 2002, CSAT avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind: „securitatea naţională; organizarea generală a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare; propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale; condiţiile de intrare, trecere sau staţionare pe teritoriul României a trupelor străine; numirea în funcţiile prevăzute în statele de organizare cu grad de general-locotenent, viceamiral, similare şi superioare acestora” domenii care, oricât de subiectivi am fi şi de paranoia, este evident că nu privesc, sub nici o forma, dispoziţiile art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală. Și atunci, care a fost logica convocării de către Klaus Iohannis a CSAT ? Nu e clar că la presiunile şi pentru SRI s-a făcut această convocare ?
România se află într-o ipostază tenebroasă a existenţei ei. O insulă între est-ul controlat de expansionismul rusesc şi musulman radical şi vest-ul letargic, boem, unde civilizaţia morală se află la apogeu. Un „no man’s land” moral în care se experimentează un greţos amestec de civilizaţii bazate pe elemente morale şi imorale. Si dacă influenţa vestică este reprezentată, în special, de progresul tehnologic, din punct de vedere social şi al civilizaţiei continuăm să rămânem arhaici, influenţaţi de est-ul rusesc sau musulman, în care morala se rezumă la „a te descurca”. O societate caracterizată de „scopul scuză mijloacele”, în care informaţia, indiferent cum este folosită, este vitală.
Lupta pentru acapararea puterii în România a pervertit totul: cetăţeni, mass-media, instituţii de stat, ONG-uri, culte, învăţământ, cultură, etc. Aproape totul este infestat şi virusat cu cangrena generată de morbul puterii. În această luptă, devenită cronică, instituţiile statului, fie că se numesc SRI, DNA, DIICOT, Parlament, Guvern, au devenit măciuci şi ghioage pentru altoit adeversarii. Păpuşarii care le controlează, prin numiri politice, prin promovări imorale, se folosesc de orice prilej şi de orice metodă pentru a implica instituţiile publice în luptele pentru putere. Conştient sau manipulat, fiecare funcţionar din instituţiile de forţă, este angrenat (mai mult sau mai puţin, dar nu neutru) în luptele pentru putere şi în păruiala naţională generală. Loviturile sub centură, capetele în gură, croşeele în ficat, uppercuturi în barbă (figurativ vorbind), fac parte din arsenalul combatanţilor. Iar în disputa generală, „care pe care”, fără menajamente, deţinerea şi controlul informaţiei este vital. Astfel, până în prezent, cine a deţinut informaţia, a controlat măcelul şi a decis finalul, pentru că a putut aplica lovituri năucitoare celor vizaţi, care au fost eliminaţi chiar înainte de a conta. Și cine a deţinut informaţia a controlat, în primul rând, mass-media, furnizând, înainte de a deveni publice, „dovezi” ale aşa zisei vinovaţii, în doze credibile, substituid justiţia cu o tele-justiţie sau o justiţie mass-media, controlată prin dozajul informaţiei şi prin presiuni extraordinare care au influenţat justiţia oficială. Astfel, în timp, printr-o încălcare grosolană a Constituţiei, s-a cimentat şi format o supra-structura uriaşa, compusă din posesorul informaţiei (SRI) şi beneficiarul informaţiei (mass-media), care a controlat şi continuă să controleze România, stabilind, arbitrar şi subiectiv, prin presiunea uriaşă capabilă s-o exercite, cine şi cât deţine puterea în România, cine rămâne şi cine dispare din peisajul puterii.
Prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constituţională a fracturat, oficial, monopolul asupra informaţiei, cu consecinţe dezastruoase nu asupra siguranţei naţionale şi nici asupra dosarelor în care există interceptări nelegale, ci asupra controlului informaţiei care contează în lupta pentru putere. Spargerea monopolului informaţiei înseamnă pierderea controlului unor grupări asupra societăţii şi asupra adversarilor. Spectrul apariţiei concurenţei în domeniul informaţiilor, presupune eliminarea arbitrariului şi dă frisoane celor care s-au obişnuit să controleze societatea prin dozarea informaţiei şi manipularea mass-media prin dozaj. Lecturând presa şi vizionând media, în cazul Deciziei 51/2016 a CC, este mai mult decât evident cine au fost beneficiarii privilegiaţi a informaţiilor în premieră, furnizate de „stăpânii” informaţiilor şi cine au de pierdut şi de câştigat din această reaşezare a dreptului de acces la informaţii. De asemenea, reacţiile Guvernului Cioloş şi ale lui Klaus Iohannis, arată clar tabăra în care au jucat şi joacă, pentru că, aproape pe faţă, au luat poziţie, vădit ostilă deciziei Curţii Constituţionale şi pro SRI, convocând CSAT (ca urmare a considerării pierderii monopolului informaţiei de către SRI o problemă de siguranţă naţională, adică spargerea monopolului informaţiei e sinonimă cu atacarea armată a României) şi emiţând o Ordonanţă de Urgenţă (prin care nu numai că nu pun în aplicare decizia Curţii Constituţionale, ci, sfidând Curtea Constituţională şi Constituţia, lărgesc prerogativele SRI şi întăresc controlul şi monopolul acestei instituţii asupra informaţiei). Și iar asistăm bezmetici la o repriză de păruială între arivişti, disperaţi să ajungă la putere, incapabili să percepem cât şi până când mai suportă societatea astfel de experimente antidemocratice, în care statul de drept este terfelit chiar de către cei care-l invocă, uşurându-se pe Constituţie, pentru a permite unei instituţii să menţină monopolul informaţiei obţinută fraudulos.
Lasă un comentariu