De ce suntem ortodocşi? (II)

În Moldova, orientarea spre Bizanţul ortodox a avut un parcurs mai complicat decât cel al fraţilor din Ţara Românească, dar cauza şi scopul au fost aceleaşi: desprinderea de sub suzeranitatea regatului maghiar „apostolic“. Catolicismul s-a manifestat solidar cu politica expansionistă a regilor maghiari. Să nu pierdem din vedere situaţia din Transilvania, unde nobilii români, care au trecut la catolicism, au fost maghiarizaţi în scurt timp. Prin procesul de catolicizare-maghiarizare, românii din Transilvania au pierdut „clasa de sus“ a societăţii medievale: nobilimea. Lipsită de nobilimea lor, românii din Transilvania au devenit o „plebe tolerată“, o masă amorfă de iobagi. (Procesul de catolicizare-maghiarizare a dat multe „nume mari“ de nobili de origine română şi chiar un „rege mare“: Matei Corvin!)

Cazul Moldovei prezintă unele particularităţi. După invazia tătarilor, în 1241, teritoriul acestei provincii româneşti a intrat în stăpânirea „Hoardei de Aur“. Deşi izvoarele scrise sunt sărace, totuşi, ele semnalează existenţa unor cnezate româneşti, dar stăpânirea tătară a împiedicat unificarea lor într-un „principat“. Dar, la mijlocul secolului al XIV-lea, puterea Hoardei de Aur a intrat în declin. Regii maghiari au înţeles să profite. După două campanii victorioase din anii 1345 şi 1352, regele Ludovic de Anjou, urmaşul lui Carol-Robert, a reuşit să organizeze în Moldova de Nord, la Baia, o „marcă“ (formaţiune militară de graniţă) în fruntea căreia l-a pus pe voievodul maramureşan Dragoş, vasalul său. Dar, în 1359, Bogdan, voievod maramureşan, şi el vasal al regelui maghiar, se răscoală împotriva suzeranului său, trece în Moldova şi se înscăunează ca „domn independent“. Regele maghiar, spune o cronică, mai în fiecare an „pornea război împotriva moldovenilor“, dar nu a putut „să-l aducă la ascultare pe răzvrătit“. Astfel, ca şi Ţara Românească, Moldova „îşi făcea intrarea în rândul statelor independente printr-un act de voinţă, impusă cu sabia”, cum spune atât de frumos regretatul mare istoric Vlad Georgescu. Ceva mai târziu, pe la 1388, moldovenii aşează, şi ei, un episcop la Suceava, Iosif, care, însă, abia în 1401, este recunoscut de patriarhul de la Constantinopol, când a fost ridicat la rangul de mitropolit. După această dată, cele două instituţii fundamentale din lungul nostru Ev Mediu, „Domnia“ şi „Biserica ortodoxă“, s-au sprijinit reciproc pentru a trasa destinul istoric şi profilul nostru moral. Dar, să precizăm în concluzie: înainte de a deveni un fapt de conştiinţă, credinţă şi „ritual bizantin“, ortodoxia noastră a fost un act politic, necesar şi determinat istoric. Nu „fatalitatea“ ne-a făcut ortodocşi, ci istoria.

Dar dacă am fi fost catolici? La această întrebare se poate răspunde doar într-un roman S.F.