De la OBRAZ! Artistul amendat de Poliţia Locală i-a SCRIS lui Falcă

De la OBRAZ! Artistul amendat de Poliţia Locală i-a SCRIS lui Falcă

Dan Dumitru Olar, artistul amendat zilele trecute de Poliţia Locală, i-a adresat o scrisoare deschisă primarului Gheorghe Falcă. Redăm, în continuare, textul integral al acesteia:

Scrisoare Deschisă Către Primarul Municipiului Arad – Domnul Gheorghe Falcă,

Îmi voi începe această scrisoare deschisă menționând că e prima dată când mă adresez direct autorităților în acest fel și sper să fie și ultima. Mă numesc Dan Dumitru Olar, mi se spune “Ursu” și sunt artist, printre altele, și stradal. Deși îmi e tot mai greu să fac acest lucru, încă mai consider că între Cetățeanul Român și Statul Român există un contract bazat pe încredere și reprezentare.

Acestea fiind zise, evenimentele recente mă fac să nu mă simt deloc reprezentat în orașul în care m-am născut și în care, pentru o vreme, locuiesc. Felul în care mi se interzice sistematic să-mi practic meseria, în ciuda încercărilor mele de a face totul conform legii și atitudinea cu care sunt tratat de autoritățile locale îmi amintesc de o epocă pe care o credeam apusă demult în spațiul administrativ românesc, dar se pare că greșeam amarnic.

În urmă cu câteva luni, în noiembrie mai precis, reîntors în Arad după ce mi-am petrecut ultimii 10 ani ca percuționist, manager și organizator de evenimente, am hotărât că e momentul să-mi practic meseria și în Arad. Pentru că experiențele mele cu industria muzicală românească m-au făcut să înțeleg că arta și strada se îmbină mult mai sincer și mai frumos în mod direct decât cu o sumedenie de negocieri și o armată de oameni ca intermediari și în urma activității pe care am prestat-o în diversele asociații culturale în care am fost implicat, am hotărât să fac revenirea mea în Arad ca artist stradal, așa cum am făcut în atâtea alte țări de pe lumea asta (acum 7 ani am făcut un turneu prin Europa de Est în care, împreună cu colegul meu, ne întrețineam din artă stradală). Bineînțeles, nefiind nou în această practică, știu că în aproape toată țara autoritățile sunt cel puțin reticente, ca să nu spun alergice la artiștii stradali, de parcă n-am împărți voie bună, ci ciumă. Speram ca atitudinea în Arad să fie altfel, în condițiile în care și în Timișoara și în Oradea, adică orașele mari cele mai apropiate de Arad, funcționează sisteme de autorizare a artiștilor stradali. Speram ca apropierea de Vest și deschiderea la valorile europene pe care mi-o aminteam eu să fi avut un efect pozitiv în acest sens. La îndemnul unui echipaj al Poliției Locale, care m-a instruit să cer o autorizație de la Consiliul Local am încercat tocmai acest lucru.

Ce s-a întâmplat mai apoi, mă umple de rușine ca arădean. Doamnele de la ghișeu mi-au spus să nu depun cerere de autorizare pentru că nu îmi va fi aprobată. Revoltat am cerut să ajung la un nivel superior unde să pot rezolva problema. Am ajuns la biroul arhitectului șef, unde, deși amabili, funcționarii publici de-acolo nu au putut să-mi dea o autorizație pentru artă stradală, iar motivul mi s-a părut absolut aberant și mi-a dat un iz de epocă de piatră în administrația publică locală: “Nu avem legislație!” În alte orașe din România în care arta stradală e apreciată și considerată o atracție turistică și o parte importantă a culturii locale, legalitatea actului stradal e reglementată printr-un HCL, unul care la Arad, deși pentru ochii alegătorilor am ales să participăm la cursa pentru Capitală Culturală Europeană 2021, se pare că n-a intrat în discuție. Pentru că sunt hotărât că trăiesc într-un stat în care am libertatea să-mi practic meseria și îmi pot urma visul de a-mi relaxa și bucura frații români tensionați de avalanșa de probleme pe care le înfuntă în țara noastră zilnic, am cerut în acest caz o confirmare oficială că nu există legislație locală pe care să o încalc. Am presupus că va funcționa principiul că ceea ce nu este ilegal, este, legal. Bineînțeles că am considerat aberant ce se întâmplă și nu m-am simțit în siguranță doar cu o astfel de confirmare, dar, acestea fiind limitele legalității pe care mi le permite sistemul local, am mers pe ideea de mai sus, în care contractul între cetățean și stat este bazat pe încredere și reprezentare. Am presupus, în mod evident greșit, că dacă eu am dat dovadă de bună credință (deși îmi pare tot mai bizar că în țara noastră sunt nevoit să plec tot timpul de la prezumția de vinovăție și să găsesc metode să mă apăr de ceea ce vine dinspre autorități, nu invers), voi fi protejat, înțeles și reprezentat. Pentru o eventuală soluție alternativă, am fost trimis și la Centrul Municipal de Cultură Arad, unde mi s-a sugerat “Întreabă pe-acolo, poate te-ajută ei”. La Centrul Cultural Municipal răspunsul a fost “A, tu ești cu de-astea, cu folk, nu cu populară. Oricum, noi nu ne ocupăm de așa ceva. Nu se poate.” La Centrul Cultural Municipal, muzica nu e parte din cultura locală…

2 luni mai târziu, timp în care, de sărbătorile de iarnă am cântat în Timișoara, fiindcă în Arad nu am putut face acest lucru, așteptând răspunsul la cererea mea, am hotărât să-mi iau inima-n dinți și să cânt pe stradă. A fost o zi foarte frumoasă, am cântat în fața Catedralei Catolice, copiii mi-au zâmbit, oamenii s-au oprit să afle ce e instrumentul la care cânt, echipajele de la Poliția Locală nu mi-au spus nimic. Părea că mi-am rezolvat problema și pot să fac ceea ce știu mai bine. Am lipsit din oraș o perioadă și nu am activat, recent, de Ziua Europei, însă, eram în Arad și la Primărie era multă lume venită pentru a sărbători diveristatea, valorile europene și multiculturalitatea de care ne bucurăm ca parte din spațiul european. Am hotărât că oamenii de acolo s-ar bucura să mă audă. Mi-am amplasat instrumentele pe o bancă și am început să cânt, după ce s-au terminat manifestațiile sonore de la scenă. Bineînțeles că toți copiii prezenți acolo s-au bucurat, dar Poliția Locală în schimb, de data asta, avea altă atitudine. Atenție, trecuseră câteva zeci de echipaje prin fața mea deja – unii atunci, alții în alte zile – unii care nu mi-au spus nimic, alții care au verificat foaia de la Consiliul Local. În momentul în care nu a mai fost lume pe platoul din fața Palatului Administrativ și eu oricum mă gândeam să strâng, am fost foarte vehement abordat de un echipaj care a fost tare mirat să vadă ce scria pe foaie. După ce au văzut că nu pot să mă oprească legal, mi-au adresat, totuși, o rugăminte – o rugăminte din partea Poliției Locale: “Știți, azi e ceva cu Europa aici pe platou, vă rugăm frumos să cântați în altă parte!” Nu consider că Poliția Locală e un serviciu public care funcționează pe bază de rugăminți, dar cel mai grav e că acest lucru arată clar cât de mult au înțeles autoritățile din valorile multiculturale europene, dacă exact un act multicultural cu un instrument foarte rar în părțile noastre de lume (deocamdată cant la hang drum pe stradă) au considerat că nu trebuie văzut de presă sau cine altcineva ar fi fost pe platoul din fața Palatului Administrativ.

Atitudinea autorităților a fost o problemă, dar ce s-a întâmplat vineri 12.05, însă, a pus capac ridicolului situației. Vineri, într-o după-masă minunată de mai, cântam lângă Catedrala Catolică, din nou. Dintr-o mașină a Poliției Locale oprită la semafor, un agent mi-a făcut un semn ca la piață, cu mâna, cum că “Șterge-o de-aici!”. Nu consider că aduce cinste în vreun fel acest comportament nici autorităților, nici cetățenilor pe care-i protejează, dar nu e prima dată când mă lovesc de astfel de mojicii, așa că am hotărât să trec peste și să le arăt, din zbor, fiindcă se făcuse verde la semafor, documentul obținut de la Primărie. O jumătate de oră mai târziu, am fost abordat de un echipaj de Poliție Locală care a considerat necesar, deși au căutat vreme de o oră nodul din papura activității mele, să mă amendeze pentru “prestarea de servicii comerciale pe domeniul public fără autorizație de la Primărie”.

Consider aberantă situația petrecută vineri și vă cer, ca cetățean liber al acestui oraș, să soluționați în regim de urgență vidul legislativ care privește situația noastră. În urma întâmplărilor din iarnă, am hotărât că proiectul verii pentru mine va fi să soluționez acest vid la nivel național, dar până când se va întâmpla acest lucru, puteți să urmați exemplul altor orașe mari din țară și să soluționați acest lucru fără să așteptați după un muzician să rezolve problemele legislative ale administrației locale. Nu consider că sunt tratat nici pe departe ca un cetățean european acum și mai ales, consider că această situație e o încălcare flagrantă a drepturilor omului, o situație care nu face cinste orașului nostru și în nici un caz liderilor săi.

Probabil ați auzit de vâlva creată pe facebook cu filmarea amenzii mele de vineri, dacă nu ați auzit, cred că ar trebui să vă concediați consilierii, dar, îl atașez mai jos. Nu am absolut nici un fel de culoare politică și nu vreau să transform ceea ce mi se întâmplă într-un atac mediatic la adresa vreunei formațiuni politice și aș vrea ca cei care-mi urmăresc activitatea să primească altfel de vești despre Arad, nu că e singurul oraș din vestul țării care încă se comportă ca-n vestul sălbatic. Bineînțeles, voi ataca procesul verbal în instanță și sunt în discuții cu un grup foarte activ civic din Arad și pentru o acțiune legală împotriva Poliției Locale, ambele activități care se vor refelecta în presă.

În același timp aș dori și să-mi explicați cum și de ce atitudinea autorităților în astfel de situații este din start de a opri, închide, sancționa, amenda și distruge. În momentul în care v-a fost sesizată această problemă (fiindcă ați semnat cu mâna dumneavoastră documentul), de ce reacția a fost nepăsare și apoi distrugere/amendă? În ce fel considerați că protejați cetățeanul printr-o astfel de atitudine? În ce fel încurajați creativitatea și inițiativa cetățenească de a activa și a fi parte din viața civică și comunitatea locală? Mă mai interesează și de ce Poliția Locală e inconsecventă. Îmi pare absurd ca unele echipaje să reacționeze într-un fel și altele altfel. Dacă respect legea prin ce fac în fața unui echipaj, nu o respect și în fața altora? Nu vi se pare bizar să depindă totul de dispoziția unui agent? Considerați că în acest fel cetățenii vor ajunge să se simtă protejați și respectați? În speranța că problema acestui vid legislativ va fi soluționată cât mai repede, înainte să distrugeți și mai mult imaginea culturală a orașului nostru, îmi manifest disponibilitatea de a vă ajuta să găsim o soluție și să lucrăm ca o echipă, în loc să ne fugărim unii pe alții. Proiectul pe care vreau să îl fac la nivel național poate liniștit să înceapă de la Arad, deci îmi ofer pro-bono, în limita timpului disponibil, cunoștințele și experiența pe care le-am acumulat în acest sens, în speță, am gândit un sistem care consider că e mai bun decât în alte părți și cred că ar funcționa foarte bine în contextul social de acum al țării noastre. Această scrisoare deschisă va fi postată aici, pe facebook, de unde sper să fie preluată de cât mai multă lume și tot prin presă aștept și un răspuns la cele descrise. În încheiere vă asigur în continuare de bunele mele intenții pentru comunitatea din care mă bucur să fac din nou parte și vă rog să soluționăm cât mai repede această pată neagră pe obrazul orașului nostru, iar, pentru o colaborare bună și sinceră pe viitor între administrație și cetățean, vă sugerez o abordare mai pro-activă față de schimbările din jurul dumneavoastră. Țineți minte că dumneavoastră serviți comunitatea, nu invers. Vă mulțumesc!

Ursu (Dan Dumitru Olar)

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10209451421705836&id=1334235990

  1. Ce poti astepta de la Politia Locala???
    Astia sunt foarte „atenti” cu astfel de situatii, in loc sa vada cum se circula cu bicicletele pe trotuare, cum sunt parcate unele masini pe locuri total interzise, etc….etc…
    Am asistat si eu la o astfel de actiune de „curatenie” pe strada, cand 2 (doi, nu unul) agenti au fugarit timp de o ora un nevazator ce vindea niste carti!!!!! Carti, fratilor, nu droguri sau seminte!!!!
    Pe Primar nu il intereseaza astfel de intamplari…..de fapt….vorba romaneasca: cum e Turcu’….si Pistolu’!!!!

    Raspunde
  2. Alo , demolator falca , se aude ?

    Raspunde
  3. fa-ti un pfa, declara venitul, si esti ambulat. cu raspunsul oficial de la consiliu „nu e ilegal, n-avem ce iti face”, de perturbarea linistii publice ai scapat, si altceva nu au ce sa iti faca (politia locala – anaf`u e alta poveste).
    in rest, scandal tipic artistic. nobody cares.

    Raspunde
  4. Nuto Marciano 16 mai, 2017, 7:31 pm

    Pe strada Barbu Lautaru la numarul 22 jeme muzica in toti hartisti tuciuri ,se poate alatura si dinsul cu citiva decibeli in plus .xxxxxxx xxxxxxx este pasionata de citeva piese de teatru ,Stai capra ,Sezi in jenunti ,Intindete fa,si lista continua.

    Raspunde
    • …..destul de rusinoasa abordarea!!!….in tari civilizate!!!….aceste reprezentatii sunt considerate ..ARTA!!….aici?!…..e considerat ..scandal…deranj….cersit….si alte etichetari care sunt sinonime cu rusinea !!…..L-am auzit pe domnul in cauza cantand …..si pot sa spun ….rusinea ne revine daca nu o sa luam atitudine fata de abuzurile din orasul….. in care …ne este tot mai greu sa traim!!!

      Raspunde
  5. stiti cui da Falca autorizatii? Celor care salasuiesc in spatiul lui din piata A VRAM iANCU NR16 CELOR care au terorizat vara trecuta locuitorii cu muzica electronica la maxim .cu grupuri de acoliti in fata imobilului seara de seara urland si aruncand cu sticle ,celor care acum sunt in pivnita acestui imobil si continua activitatile lor(DE A DANSA PE LOC,PE INTUNERIC) CONCLUZIA POLITIEI LOCALE>>LOCATARI CONTINUATI SA SUNATI LA 939 !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.