De luna aceasta, locuitorii din Secusigiu îşi fac cărţile de identitate la Pecica

De luna aceasta, locuitorii din Secusigiu îşi fac cărţile de identitate la Pecica

Locuitorii comunei Secusigiu sunt deserviţi pe linie de evidenţă a persoanelor, începând de luna aceasta, de Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor al oraşului Pecica, serviciu la care sunt arondate şi localităţile Semlac, Peregu Mare şi Pecica, informează Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.

Reprezentanţii DJEP precizează că, întrucât în sarcina cetăţeanului român se stabileşte obligaţia de a deţine un act de identitate valabil, titularul va solicita personal eliberarea acestuia la Serviciul de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu prezentând următoarele documente:

– Cererea tip pentru eliberarea actului de identitate;
– Certificatul de naştere, în original şi copie;
– Certificatul de căsătorie, în original şi copie;
– Hotărârea de divorţ, rămasă definitivă şi irevocabilă, în original şi copie (după caz);
– Certificatul de deces al soţului/soţiei decedate, în cazul soţului supravieţuitor în original şi copie (după caz);
– Certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, în original şi copie (după caz);
– Dovada adresei de domiciliu;
– Consimţământul proprietarului spaţiului de locuit (după caz);
– Taxa pentru eliberarea actului de identitate în valoare de 7 lei;
– Taxa extrajudiciară de timbru în valoare de 5 lei.

„Menţionăm faptul că declaraţia găzduitorului de primire în spaţiu, poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de la secţia de poliţie rurală competentă teritorial, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României”, a declarat Cristina Vlad, directorul executiv al Direcţiei Judeţeane de Evidenţă a Persoanelor Arad.
„În cazul persoanelor care nu pot prezenta toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, acestea vor fi puse în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor cu cărţi de identitate provizorii care, potrivit legii, reprezintă documente de identitate însă, nu constituie şi documente de călătorie”, a precizat, la rândul său, Lucian Ban, şef de serviciu.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.