De noi cine ne apără?

De noi cine ne apără?

Tot mai des auzim cât de mult contează a face parte din structuri militare internaționale. România a trăit de-a lungul veacurilor cu teama vasalizării, fiind în coasta imperiilor apărute în vremurile trecute și chiar prezente. Cât timp statele românești nu erau unite, ele erau în stare să apere teritoriile unde trăiau. Este adevărat că tehnica militară nu era atât de avansată ca și în zilele noastre și atunci conta foarte mult aranjarea terenului de bătălie. Problema noastră, acum, după ce alianța în care suntem asigură într-o proporție covârșitoare apărarea noastră, ne întrebăm firesc cine ne apără de ai noștri? Sau, mai degrabă, în ce fel de alianță ar trebui să intrăm pentru a scăpa de derbedeii care spun că ne reprezintă? Până la urmă ăsta ne este pericolul iminent, pentru care nu suntem pregătiți în nici un fel.

Chiar dacă imperiile au fost destrămate, unele încă trăiesc și își alimentează din istorie „vrednicia”. Este cazul Turciei, care profită la maxim de conjunctura internațională în acest moment penru a încerca să joace un rol mare la criza din Siria iar politicienii din România știu și ei asta. Să nu ne mire dacă în curând vom citi despre vizite la Ankara și București în care decidenții celor două state vor avea întâlniri destul de discrete. Întâlniri care vor da bătăi de cap atât Departamentului de Stat american cât și lui Putin. Necunoscute din cauza caracterelor imprevizibile ale demnitarilor români care vor călca orice principiu spre a-și salva pielea atunci când ea este pusă în joc. Și în aceste zile mulți o au dată la tăbăcit. Din toate partidele. Și, până la urmă, chiar sunt de înțeles. Unii. Cu ce drept impun americanii oameni în instituțiile noastre? Este corupție? Sunt beneficiari direcți ai acesteia. Să ne amintim cum a fost scos din țară cel care l-a omorât pe solistul unei formații de muzică, în urmă cu niște ani. Fără corupție, azi ar fi un număr într-o pușcărie din țară, cu toate convențiile semnate.Nu spun că e bună, ci doar că e treaba noastră, nicidecum a altora. Și nici nu avem nevoie de aprecierea nimănui. Să-și vadă fiecare de Watergate-ul lui. Oricum, noi nu inventăm nimic, ci cel mult încercăm să perfecționăm. Așa că, dacă avem probleme cu corupția ni se datorează în exclusivitate și avem obligația să ni le rezolvăm singuri, dar mai ales să ne îmbunătățim funcționarea statului prin filtre aplicabile nu doar enunțate legal. Avem nevoie de regândirea întregului sistem constituțional și legislativ. Altfel, presupunând că am rezolva problema și nu rezolva cauza, peste câțiva ani vom fi în aceeași situație. Cu toate riscurile, întreaga clasă politică va trebui să dispară şi să revenim la un CPUN 1990 total diferit. Sigur că, practic, ar fi imposibil, dar dacă se vrea o altă construcție este nevoie să restartăm societatea de la momentul de unde s-a greșit. Or, acela este primul moment identificabil în timpul modern. De acolo vom putea să o luăm de la capăt, cu cele mai mici convulsii. Sociale sau politice. O dezbatere publică va scoate criteriile necesare și cadrul dorit pentru manifestarea noului stat român. Ultima lege pe care acest Parlament o mai poate da ar suna astfel:

Articol unic

  1. Toți demnitarii care în timpul mandatelor au săvârșit acte de corupție se pot autosesiza iar dacă depun în termen de… sume rezultate din actele sesizate pot fi exonerați de cercetări ulterioare și amnistiați totodată.

Poate fi un vis, dar cine ne oprește să visăm? Și, de ce nu, un Parnas modern poate scoate idei ce se vor dovedi viabile, dar mai ales benefice pentru acest popor mult prea încercat.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.