De pe scena de dramă, pe scena Trupei Marionete, în „Punguța cu doi bani”

De pe scena de dramă, pe scena Trupei Marionete, în „Punguța cu doi bani”

O experiență specială. De asta are parte, zilele acestea, Iulia Pop Dragoș, actriță a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Și asta pentru că, duminică, 31 ianuarie, ea vă așteaptă să o vedeți în cea mai recentă producție a… Trupei Marionete. Este vorba despre spectacolul „Punguța cu doi bani”, unde joacă alături de Mircea Moș.

Nu este foarte mare diferență în ceea ce fac în acest spectacol și ceea ce fac pe scena Teatrului Clasic. Excepție fac scenele în care joc «Baba», un personaj construit cu ajutorul marionetei. În cazul acesta, am avut momente în care a trebuit să îmi găsesc… locul. Noi, ca actori de dramă, suntem obișnuiți să funcționăm și corporal, iar aici am la îndemândă în principal vocea. Pot spune însă, că am găsit un soi de echilibru între fizicalitate și marionetă și astfel, am construit un personaj foarte interesant, care îmi place foarte mult – spune Iulia Pop Dragoș.

Iar dacă bucuria repetițiilor a fost una mare, la fel sunt și emoțiile întâlnirii cu un public format doar din copii: De ceva vreme sunt mămică, așa că știu că cei mici sunt extrem de sinceri.  Bucuria pe care ei o exprimă este adevărată și vizibilă cu ochiul liber. Ei își exteriorizează și verbalizează sentimentele, deci noi, ca actori, știm imediat dacă ne-am făcut bine treaba.”

Munca alături de colegii Trupei Marionete a fost, pentru Iulia Pop Dragoș, o experiență… de ținut minte.

Acest spectacol este extrem de solicitant pentru mine. Se întâmplă tot timpul câte ceva. Pot spune că spectacolul este unul…. Oau! E complex, compact și chiar emoționant pe alocuri. Nu te plictisești nici o secundă. Și a ieșit așa, grație muncii unei echipe extraordinare. Colegii mei, Lăcrimioara Szlanko și Mircea Moș sunt artiști adevărați care m-au făcut să mă simt acasă și pe scena Marionete, scenă pe care urc pentru prima oară”, a declarat Iulia Pop Dragoș. 

Dramatizarea și concepția regizorală a spectacolului poartă semnătura Lăcrimioarei Szlanko și a lui Mircea Moș, iar scenografia – cea a Irinei Chirilă. Premiera este programată duminică, 31 ianuarie, de la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.