Consilierii locali municipali ai PSD Arad au anunţat că au depus astăzi, la Primăria Municipiului Arad, un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unei comisii de anchetă ce vizează verificarea activităţii CET Arad.
După ce consilierii PNL au respins vineri, în şedinţă a CLM, iniţiativa social-democraţilor de a face lumină în problema CET, aceştia din urmă susţin că vor continua demersurile legale prin care intenţionează să le ofere arădenilor „o imagine clară asupra jafului pe bani publici derulat de administraţia Falcă”.
„După cum am afirmat şi la sfârşitul săptămânii trecute, PSD Arad nu va fi părtaş la povestea însăilată de primar pentru a ascunde adevărul şi consecinţele incalculabile ale experimentelor eşuate de la CET Arad.Nu vrem să ajungem în situaţia disperată de anul trecut, în care cu doar 3 zile înainte de Crăciun, pentru a nu lăsa arădenii fără apă caldă şi căldură administraţia locală făcea un gest extrem de a aloca 46 milioane de lei pentru a acoperi găurile financiare cauzate de incompetenţa echipei Falcă. Dar haideţi să vedem de unde vrea de această dată să ia bani edilul în încercarea sa de a cârpi din nou temporar situaţia în prag de alegeri generale. În acest timp arădenilor nu li se spune evident nimic din zona Primăriei Arad despre amploarea dezastrului sau costurile exorbitante ale experimentelor operate din banii lor”, a declarat Adrian Todor, consilier local municipal al PSD, care a spus despre CET că este o „gaură neagră”.
„Acum, Gheorghe Falcă s-a decis să văduvească de fonduri, printr-o nouă rectificare bugetară ad-hoc, Complexul sportiv de pe Câmpul Liniştii de unde intenţionează să culeagă 4 milioane de lei, la fel cum procedează şi în cazul reabilitării Unităţii Militare din Gai, care se trezeşte peste noapte fără o finanţare de 2,5 milioane de lei, sau Ştrandul Neptun, de unde ia 1 milionde lei. Acesta este cuvântul primarului şi dimensiunea farsei pe care o ţese pe spatele cetăţenilor, infirmându-şi practic propriile teme anterioare de propagandă. Cu un nou mandat în buzunar, acesta mută banii după bunul plac, cu ajutorul maşinii de vot PNL, pentru a da doar impresia unei coerenţe administrative. Tocmai de aceea este vital ca acea comisie de anchetă, pe care am solicitat-o atât în ultima şedinţă cât şi printr-un proiect de hotărâre scris, să fie instituită. Doar în acest fel arădenii vor putea vedea care este dimensiunea jafului pe bani publici şi modul total iresponsabil în care a fost gestionată problematica CET Arad de către administraţia locală. Avem obligaţia morală şi legală de a prezentă locuitorilor urbei adevărul”, a mai afirmat consilierul local municipal.
De la IMPOZITE! ca deaia le-a marit!
Pardon, a zis ca NU a marit impozitele! … insa la mine care stau la casa de la 750lei, impozitul a crescut la 1200 lei!
Oi fi eu orb sau el???
De ce nu le-a micsorat?