Tot ce trebuie să ştii despre deformările coloanei vertebrale la copii şi adolescenţi

Tot ce trebuie să ştii despre deformările coloanei vertebrale la copii şi adolescenţi

Comisia consultativă pe teme de cardiologie constituită cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad lansează o nouă campanie de informare medicală, urmată de screening. Intitulată „Inimă sănătoasă în corp sănătos” campania are ca tematica deformările coloanei vertebrale.

Scolioza este una dintre cele mai frecvente boli ale copiilor şi adolescenţilor din Romania. „Din nefericire, România este ţara cu cele mai numeroase cazuri de scolioză şi cifoză din Europa”, spune profesor doctor Mihai Jianu, şeful Clinicii de Ortopedie şi Chirurgie Spinală de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. Aceasta deviaţie a coloanei vertebrale poate duce la afectarea organelor intratoracice, scăderea capacităţii respiratorii, asimetria toracelui şi nu în ultimul rând, poate da naştere unor probleme emoţionale.

Scolioza idiopatică, cea mai frecventă formă, nu are o cauză cunoscută (primele manifestari apar la vârsta de 8-10 ani). Uneori scolioza începe să se manifeste la pubertate din cauza modificărilor hormonale declanşate în cazul fetelor la vârsta de 9-12 ani. Fetele ale căror mame au avut scolioză, prezintă un risc crescut de a dezvolta scolioză (fetele între 10 şi 16 ani sunt de 7 ori mai predispuse decât băieţii să facă scolioză cu curbură severă care să necesite tratament). În cazul curburilor severe, deformarea coastelor (gibozitatea) poate reduce cantitatea de aer din plămân determinând inima să facă un efort suplimentar pentru a pompa sânge în ţesutul pulmonar comprimat. În timp, aceasta poate duce la apariţia insuficienţei cardiace.

În cadrul campaniei vor avea loc conferinţe de informare medicală după următorul program:

Luni (14 decembrie) şi marţi (15 decembrie), între orele 14 şi 16 – conferinţă pentru medici şi asistenţi cu specialităţile medicină şcolară, medicină de familie, pediatrie, chirurgie pediatrică, pentru kinetoterapeuţi, specialisti BFTR, profesori de sport.

Luni (14 decembrie) şi marţi (15 decembrie), între orele 17 şi 18,30 – conferinţă adresată publicului larg şi cadrelor didactice.

Lector va fi dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, cu competenţă în management sanitar, licenţiat în chimie-fizica şi psiho-sociologie, absolvent al Facultatii de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila” din Bucureşti.

Evenimentele vor avea loc în sala „Vasile Goldiş” (etajul 2) a Consiliului Judeţean Arad, str. Corneliu Coposu, nr 22.

Intrarea este liberă, pe baza confirmărilor la numărul de telefon 0763.053.182 sau la adresa de mail bogdan.bostinaru@houston.ro.

Conferinţele vor fi urmate de o campanie de screening derulată în şcolile din Municipiul Arad. Managementul campaniei este asigurat de compania Houston Npa.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.