Universitatea de „Vest Vasile Goldiș” (UVVG) Arad a primit, în cursul zilei de vineri, 8 septembrie, vizita unei delegații din Uganda formată din dr. Edith Nsubuga Namutebi, consilier ministerial, și Prossy M. Mugenyi, director al Departamentului de Cooperare, din Uganda.
Această vizită a fost facilitată de Camera de Comerț și Industrie Arad, sub conducerea președintelui Gheorghe Seculici.
În cursul vizitei, membrii delegației au avut ocazia să interacționeze cu membrii comunității academice, schimbând opinii și experiențe. De asemenea, au descoperit facilitățile academice al universității arădene și împreună cu echipa UVVG au explorat potențialele inițiative comune care ar putea contribui la dezvoltarea sustenabilă și la înțelegerea mai profundă între cele două țări.
Buna colaborare dintre UVVG și CCIA Arad a avut, de fiecare dată, beneficii pentru ambele părți, astfel că și această nouă inițiativă se prefigurează a fi una cu rezultate pozitive, pe temem lung, precizează reprezentanții universității.
Sursa foto: UVVG Arad
Lasă un comentariu