Regimentul 2 Cavalerie al armatei SUA, în centrul Aradului (GALERIE FOTO)

Regimentul 2 Cavalerie al armatei SUA, în centrul Aradului (GALERIE FOTO)

Sala Regele Ferdinand din cadrul Primăriei Municipiului Arad a găzduit luni, 10 iulie 2017, întâlnirea autorităţilor locale cu o delegaţie militară româno-americană.

În perioada 11-14.07.2017, în baza parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, va avea loc un marş al forţelor aliate care vor executa deplasarea prin localităţi din judeţele Arad, Sibiu, Prahova, Vâlcea şi Ialomiţa. Vizita de informare şi documentare de luni,  s-a înscris în şirul de activităţi de relaţionare cu autorităţile şi comunităţile locale la care militari din cadrul Regimentului 2 Cavalerie (2CR) din Statele Unite, împreună cu militari din Brigada 2 Infanterie şi Brigada 2 Vânători de Munte vor lua parte în perioada următoare.

La evenimentul din sala Regele Ferdinand au participat reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Arad, Prefecturii, Inspectoratului de Poliţiei Judeţean, Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Locale, Jandarmeriei şi ai Serviciului Român de Informaţii.

Autorităţile locale au salutat prezenţa delegaţiei militare româno-americane în Arad şi au asigurat –o  de tot sprijinul în desfăşurarea acţiunilor programate pe teritoriul municipiului şi  judeţului nostru.

La finalul întâlnirii, militarii americani  i-au inmânat Primarului Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, o  medalie prin care i-au fost transferate simbolic atributele care îi caracterizează: excelență, disciplină, prezență de spirit și unitate.

Printre activităţile grupate sub titlul Dragoon Guardian 2017 se numără şi expoziţiile de tehnică, pe traseele de deplasare din garnizoanele Arad, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Sinaia şi Slobozia. Prima dintre acestea va avea loc marţi, 11 iulie 2017, între orele 11:00-17:00 pe platoul din faţa Palatului Admnistrativ.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.